Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


În Australia a început să plouă, dar nu suficient...

australia.jpg

Melbourne, 16 ianuarie 2020
Image source: 
youtube.com / CNN

A plouat intens joi pe arii extinse din estul Australiei, unde incendiile făcuseră ravagii, iar prognozele sunt promițătoare, transmite AFP.

În ultimele luni, incendiile de vegetaţie au pârjolit o suprafaţă de teren aproximativ cât o treime din suprafaţa Germaniei, provocând decesul a 29 de persoane şi distrugând peste 2.000 de locuinţe.

Fumul provenit de la incendii a afectat și turneul Australian Open care are loc în aceste zile, mai multe meciuri fiind oprite și amânate.

Începând de miercuri însă furtunile și ploile au îmbunătățit calitatea aerului, a transmis Agenția pentru protecția mediului din statul Victoria.

Cu toate acestea, Australia va trebui să aştepte până în luna martie pentru a beneficia de ploi suficient de abundente care să amelioreze vremea secetoasă ce a alimentat incendiile devastatoare de vegetaţie, a precizat joi Biroul de meteorologie australian, citat de Reuters.

Circa 200 de focare sunt active de-a lungul coastei estice, iar autorităţile, care depun eforturi pentru a le ţine sub control, estimează că cele mai multe vor continua să ardă până când vor fi domolite de precipitaţii substanţiale.