
Mediu
Un român, noul raportor privind Pactul Ecologic al UE. ”România trebuie să se reorienteze către gaze și energia nucleară”
muresan.jpg

”România va trebui să se reorienteze înspre energia de tip nuclear și cea obținută cu ajutorul gazelor naturale”, este de părere eurodeputatul PNL, proaspăt numit în funcția de raportor al Parlamentului European privind finanțarea Pactului Ecologic European, plan ce propune, între altele, renunțarea treptată la energia produsă prin arderea de cărbune, extrem de poluantă.
Siegfried Mureșan spune că atât autoritățile de la Bruxelles, cât și cele de la București trebuie să fie gata pentru această schimbare majoră pentru care UE a alocat 1000 de miliarde de euro în următorii 10 ani.
Eurodeputatul PNL mai spune că România va primi în următorii ani cel puțin 750 de milioane de euro pentru antreprenoriat și pentru crearea de noi locuri de muncă în așa-numitul ”sector verde” dorit de UE.
Mureșan mai spune că în România cele mai afectate zone vor fi Oltenia și Valea Jiului, regiuni ce vor fi nevoite să renunțe la energia produsă prin arderea de cărbune. Raportorul PE susține că va fi esențial ca banii primiți de la UE să nu fie irosiți pe ”programe în mare parte inutile de reconversie profesională”, ci mai degrabă să fie folosiți în crearea de noi locuri de muncă și în programe ce includ retehnologizarea către ”ținte verzi”. Totodată, mai afirmă eurodeputatul liberal, banii vor fi folosiți și pentru ajutarea mediului privat de a se adapta la noile norme.
Ascultă: