Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


”Caniculă severă” în Australia

canicula_australia.png

Image source: 
Twitter Scott Duncan (meteorolog)

Canicula vine la două săptămâni după ce oameni de ştiinţă din Guvern au avertizat că modificările climatice urmează să cauzeze în Australia tot mai multe incendii de pădure, secetă şi cicloni.

Sydney, cel mai mare oraş din Australia, care se confruntă cu o perioadă de caniculă, în care temperatura atinge ziua până la 40°C, a înregistrat sâmbătă spre duminică cea mai ridicată temperatură pe timpul nopții în noiembrie: 30°C, relatează AFP, preluată de News.ro.

Regiunea New South Wales, în care se află oraşul, se află într-o ”caniculă severă”, potrivit serviciilor meteorologice, iar alte oraşe din sud-estul Australiei au bătut sâmbătă, şi ele, recorduri de căldură, cu 43,2°C la Griffith şi 45,7°C la Mildura.

Autorităţile au interzis să se aprindă focul în cea mai mare parte a regiunii, care a fost afectată de incendii catastrofale în ultima vară australă.

Aproximativ 60 de incendii ardeau în regiune, însă cea mai mare parte se aflau sub control, cu ajutorul unor rafale de vânt rece, dinspre sud.

Acestea sunt primele incendii după cele din vara devastatoare 2019-2020, care au ars o suprafaţă echivalentă cu aproape jumătate din suprafaţa Franţei, au ucis 33 de oameni şi au obligat mii de persoane să fugă din calea flăcărilor.

Aceste incendii au ars sau obligat să fugă - aproape trei milioane de animale - şi au provocat pagube economice estimate la şapte miliarde de dolari.

Canicula vine la două săptămâni după ce oameni de ştiinţă din Guvern au avertizat că modificările climatice urmează să cauzeze în Australia tot mai multe incendii de pădure, secetă şi cicloni.

Australia depinde încă, în mare parte, de energia fosilă, însă premierul conservator Scott Morrison a negat, în numeroase rânduri, că ar exista vreo legătură între modificările climatice şi incendiile de pădure.

Morrison s-a declarat hotărât ca Australia să rămână unul dintre principalii exportatori de energie fosilă.