
Mediu
Primarul din Băile Tușnad la RFI: Urșii care mănâncă din gunoi și au crescut în oraș au probleme genetice
primar_baile_tusnad_ursi_probleme_genetice.jpg

OUG privind intervenția în cazul aparițiilor de urși în localități a fost aprobată recent de Guvern. Documentul prevede intervenții în etape, care pot merge de la alungarea animalului, până la relocarea și chiar împușcarea lui, în funcție de gravitatea situației.
Primarul din Băile Tușnad, Butyka Zsolt, spune că OUG privind urșii este importantă pentru siguranța oamenilor: ”Pentru siguranța cetățeanului e foarte importantă Ordonanța aceasta. Eu cred că nimeni nu vrea împușcarea urșilor, adică nu e primordială împușcarea. Duminică și luni noaptea, am prins ursoaica cu trei pui, care a spart deja 74 de case și pur și simplu noi am cerut relocarea, adică noi nu vrem să împușcăm urșii. Ideea e ca turiștii și cetățenii orașului să fie în siguranță”.
Primarul Brașovului critică OUG privind urșii: Pasează responsabilitatea, vor fi probleme
OUG care permite împușcarea urșilor agresivi a fost aprobată
Edilul declară că ”dacă ursul a intrat în casă, atunci noi trebuie să mergem să-l scoatem din casă și să-l alungăm înapoi în pădure. Dacă a atacat la persoană, trebuie să vedem din ce cauză a atacat. Adică nu-i normal că indiferent ce se întâmplă, ursul e o problemă. Dacă omul stătea în casă și pur și simplu a intrat ursul peste el și l-a atacat în casă, atunci probabil că o să luăm decizia de împușcare, dar e prea rar cazul ăsta, adică nu cred că o să avem prea repede un caz din ăsta nefericit”.
Urșii cu ”probleme genetice”
Butyka Zsolt precizează că există garduri electrice în mai mult de jumătate din Băile Tușnad: ”În 60% în oraș există garduri electrice și la restaurante și la pensiuni, deja am ajuns și la hoteluri”.
Întrebat de ce nu par să funcționeze gardurile electrice, primarul a răspuns: ”Pot să funcționeze, ideea e că după părerea noastră, urșii care deja au crescut în gunoi, adică mănâncă din gunoi și au crescut în oraș au probleme geneticale. Ei fac orice ca să treacă peste gardurile electrice, chiar dacă sunt electrocutați, mai încearcă, mai încearcă, până când pot să treacă”.
Întrebat dacă a văzut asemenea cazuri, Butyka Zsolt a răspuns: ”Am avut caz la camping, când a tras o bucată de lemn pe gardul electric și a intrat. La multe case. Când a fost la mine și eu am gard electric și a stat 51 de minute la mine în garaj”.