
Mediu
Toate deciziile referitoare la viitorul Roșia Montană țin de statul român. UNESCO doar certifică o valoare universală care există deja
rosia_vagon.jpg

În iunie 2017, compania canadiană a chemat în instanță România la un Tribunal al Băncii Mondiale, invocând pierderi de 4 miliarde si jumatate de dolari din cauză că Guvernul de la Bucureşti a decis să nu aprobe exploatarea minei de aur Roşia Montană. Procesul este în curs și ar putea fi soluționat în prima parte a anului viitor.
Anterior, și primarul din Roșia Montană declara că decizia UNESCO nu aduce beneficii nici pentru locuitori, nici pentru țară.
Roxana Pencea Brădățan, coordonator de programe de la Mining Watch și membru al mișcării Declic spune că toate deciziile referitoare la Roșia Montană țin de statul român iar UNESCO doar certifică o valoare universală care exista deja.
“Toate acțiunile, deciziile, referitoare la viitorul Roșia Montană țin de statul român iar UNESCO doar certifică o valoare universală care exista deja. Nu se impun lucruri pentru statul român. Faptul că statul român nu investește în patrimoniul cultural de la Roșia Montană este singurul de învinovățit. Iarăși aș vrea să spun, Roșia Montană este protejată de legislația în vigoare. De fiecare dată când auziți acest lucru, compania minieră (Gabriel Resources) spune că îi sunt afectate interesele este o propagandă. Și cei care perpetuează acest gen de propagandă nu fac decât să aducă un serviciu companiei miniere. Noi am văzut în documentele de la Washington că acest tip de argumente au fost într-adevăr invocate de compania canadiană dar vehement, și aș vrea să insist pe acest cuvânt, vehement, contrazise de avocații statului român“, explică Roxana Pencea Brădățan.