Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Încălzirea de la Polul Nord cauzează valurile de frig din SUA

texas 2.jpg

Sursa imaginii: 
france24.fr

În a doua lună a anului un val de frig polar rar a străbătut Texasul, provocând zeci de decese și întreruperi masive de curent electric ce au durat și câteva zile și au adus daune de peste 200 de milioane de dolari, conform AFP.

Chiar dacă acum s-a stabilit că încălzirea globală provoacă valuri de căldură formidabile, problema influenței sale asupra unor astfel de valuri de frig este încă subiectul unei intense dezbateri științifice.

Pentru prima dată, un amplu studiu publicat joi în revista „Science” a reușit să arate o legătură între schimbările provocate de încălzirea globală din Arctica și de temperaturile reci de iarnă din emisfera nordică, din Statele Unite, dar și din Asia.

Pare foarte contraintuitiv și neașteptat să avem această încălzire foarte pronunțată în Arctica și că acest lucru provoacă o răcire în alte regiuni”, recunoaște pentru AFP Mathew Barlow, unul dintre coautorii studiului.

În ciuda acestui paradox, cercetătorii sunt categorici.

Am fost puțin surprins că rezultatele au fost atât de clare, încât am reușit să stabilim o legătură atât de directă”, spune profesorul de știință climatică la Universitatea din Massachusetts Lowell.

Continentul arctic este regiunea cu cea mai rapidă încălzire de pe planetă, depășit de două fenomene: pe de o parte, topirea rapidă a gheții marine și, pe de altă parte, o creștere a stratului de zăpadă, în special în Siberia.

Straturile de gheață care se topesc provoacă o încălzire puternică, fiindcă oceanul absoarbe mai multă căldură, în timp ce zăpada suplimentară din Siberia, care reflectă mai multe raze solare, duce la o ușoară răcire.

Astfel, într-o reacție în lanț indirectă și complexă, aceste două evoluții combinate duc la o tulburare a circulației atmosferice cu efecte ce pot fi catastrofale.


Sursa imaginii: 
france24.fr