Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Cum văd micii artiști schimbările climatice

Schimbările climatice au ajuns și în centrul preocupărilor unor artiști în devenire sau liceeni pasionați. O demonstrează și numărul mare de participanți la expoziția-concurs ”climARTS change”, organizată de Premium Edu.

Timp de o săptămână, 41 de lucrări au fost prezentate publicului în galeriile ARCUB.  Astfel, elevii de liceu din România au avut șansa de a-și exprima ideile despre impactul schimbărilor climatice, într-o manieră artistică.

Cum văd tinerii artiști schimbările climatice? Trei dintre elevele care au participat la concurs ne-au explicat viziunea lor asupra acestui subiect.

Eva Gritu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național „Grigore Moisil” din București, recunoaște că s-a documentat înainte de a începe desenul.

„Până la urmă, am hotărât să reprezint planeta Pământ sub forma unei tinere cu două fețe: o fată care reprezintă natura neafectată de mâna omului și o față care reprezintă o previziune a viitorului care ne așteaptă pe noi și pe generațiile viitoare, dacă nu acționăm pentru a încetini efectele încălzirii globale”, ne spune tânăra.

O altă participantă, Ayda Ursache, ne mărturisește că vorbește cu prietenii ei despre schimbările climatice și că au dezbateri dese pe acest subiect. Desenul său, „Heal the world”, reprezintă „repercusiunile poluării asupra faunei și florei”, spune eleva de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București.

Mara Epifan este și ea elevă la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București și ne povestește că, prin desenul ei, a vrut să reprezinte „planeta noastră sub forma portretului care se destramă și oamenii sub forma mâinilor, care din păcate nu ajută planeta cu nimic bun în acest moment și strică tot ce e frumos și adaugă lucruri negative”.

În ceea ce privește planurile lor de viitor, cele trei eleve au aspirații diferite. În timp ce Eva Gritu se vede designer grafic, Ayda Ursache ar vrea o carieră în învățământ, predând copiilor și învătându-i ce înseamnă arta. Pe de altă parte, Mara Epifan visează să plece din țară, însă în același timp, își dorește să schimbe percepția asupra artei din România: „În momentul actual, la noi arta, cel puțin, nu este văzută atât de bine cum este văzută în alte țări și aș vrea să schimb această idee, această prejudecată pentru că majoritatea elevilor după ce termină liceul pleacă în străinătate la facultăți”.

Premium Edu a organizat în perioada 11-17 octombrie, la ARCUB – Sala Lipscani, expoziția-concurs ”climARTS change”. Au existat și premii, iar cel mai important a fost un city break în Milano, care a inclus și o vizită private la Istituto Europeo di Design.