Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Dilemele ecologice, complicate, deseori emoționale, impun o abordare nuanțată--interviu cu Lucas Bessire

Lucas Bessire, documentarist, profesor de antropologie la Universitatea statului Oklahoma

Lucas Bessire, documentarist și călător,  este profesor de antropologie la Universitatea statului Oklahoma.  Între 2001 și 2016 el a întreprins cercetări de teren în rîndul populațiilor indigene ale regiunii Chaco din Paraguay și Bolivia.  Alte stagii academice l-au condus din America de Sud pînă-n zonele arctice ale Alaskăi. Cu ultima sa carte, PE TERMINATE: În Căutarea Apei Pe Câmpiile Înalte, apărută în primăvara acestui an la editura Universității Princeton și finalistă pentru Premiul Național al Cărții, categoria non-ficțiune, Lucas Bessire revine pe pământul ancestral al sudvestului Kansas-ului.

Este istoria apelor subterane ale acviferului Ogallala--o enormă, proteică formațiune hidrogeologică de 450.000 de kilometri pătrați sub porțiuni a opt state, din sudul Dakotei de Sud pînă-n Texas--dar și istoria unei familii care trăiește de cinci generații acolo unde acviferul este astăzi cel mai periclitat. Lucas Bessire trasează, cu intensitate și nuanță, drumul către acest moment de criză, drum jalonat de imperativul supraviețuirii dar și de iresponsabilitatea, excesul celor care urmăresc profitul mai presus de conservarea lumii naturale.  La Glasgow, potentații planetei numără minutele pînă la miezul nopții ecologice.  Mulți, propun, cu bună credință, soluții globale.  Imaginile epavelor delirului carbonic și dereglării  climatice stârnesc legitime ambiții generalizante. Lucas Bessire ne reamintește însă, la modul intens-personal, că aceste soluții trebuie să fie locale, adaptate la situații concrete, deseori complicate.  Găsirea unei căi de mijloc, a unor modalități rezonabile de conviețuire între imperativele deseori contradictorii ale mediului și dezvoltării, nu este un proces simplu. Traiectoria familiei Bessire, de la exploatarea intensivă, deseori distructivă a resurselor acviferului la o înțelegere a urgenței reformei, o dovedește.

Lucas Bessire:  Dilemele schimbării climatice sunt, precum alte dileme contemporane,  emoționale, nu doar raționale. E cu siguranță și cazul familiei mele. Străbunicul meu a forat unele dintre primele puțuri în acea parte a lumii, iar bunica mea, Fern, a încercat să înțeleagă și să plaseze în context istoric efectele agriculturii industriale. Am aflat, documentindu-mă pentru carte, că Fern a scos la lumină istorii uitate despre apa subterană și a încercat să localizeze izvoare vechi secate din cauza pompării motorizate în care propriul ei tată a jucat un rol major. E deci o istorie familială stratificată, o tentativă de a reînnoda fire generaționale uneori rupte, de a relua dialogul familial. Este o experiență împărtășită de mulți în zone de epuizare a resurselor naturale. Distrugerea mediului e transmisă de la o generație la altă. Am încercat, în carte, să evoc  aspectul personal, intim, comun multora, al dilemelor ecologice.

Reporter:  Dilemele supraviețuirii, de multe ori.  Sudvestul Kansas-ului, unde aveți rădăcini mulți-generaționale, a fost și rămâne arena unei încleștări epocale între imperativele dezvoltării și cele ale conservării mediului. Migrația și impamântenirea albilor în secolul al XIX-lea, apoi industrializarea galopantă, inclusiv cea agricolă, au tulburat echilibrul ecosistemelor, au dizlocat și în unele cazuri anihilat culturile indigene. Violentarea ordinii naturale  a contribuit la Marea Secetă din anii 1930. Au fost vremuri grele. Cum le-a trăit familia dvs.?

Lucas Bessire:  Familia mea a venit în sudvestul Kansas-ului la începutul secolului trecut, în al  doilea val de coloniști  albi . Au trecut prin experiența Marii Secete, când apa a fost cheia supraviețuirii. Pentru fermieri precum străbunicul meu apa subterană s-a impus  ca o metodă de a ieși din ciclul ruinător al dezastrelor naturale și a re-aduce prosperitate prin irigație. Vreme de două decenii a mers mai mult sau mai puțin bine, dar acum, cînd rezervele acviferului Ogallala scad dramatic, momentul adevărului se apropie. E un moment care cere ieșirea din amnezie, dezactivarea mecanismelor care au blocat amintirea eradicărilor din trecut. Lacunele în înțelegerea acelor eradicări, de la exterminarea bizonilor la Marea Secetă,  se repetă acum cu secătuirea iminentă a acviferului Ogallala.

Reporter:  Scrieți, "secătuirea acviferului îngemănează cele mai urgente dileme și crize ale epocii noastre". Care sunt aceste crize?

Lucas Bessire: Trăim într-o epocă de contradicție și instabilitate. În acest context, epuizarea acviferelor din zone aride în general, a acviferului Ogallala în particular,combină  trei crize: a interpretării sau adevărului, a democrației și a prezervării mediului. Aceste crize--dificultăți majore ale contemporaneității-- sunt prezente și tratate în moduri diferite oriunde există resurse naturale amenințate.

Reporter:  Nu încetați să subliniați această diversitate de realități și abordări, de la stat la stat, în unele cazuri înlăuntrul aceluiași stat.

Lucas Bessire:   Epuizarea nu urmează un scenariu unic. În sudvestul Kansas-ului, mulți se apropie de ultima picătură; pentru un număr mare, resursele sunt deja epuizate, la mijloc find cei care mai au ceva rezerve, dar nu prea mari. Există și o minoritate, infimă, care mai poate pompa încă 20-30 de ani. În asta constă dilema:  problema nu-i unică,  ceea ce complică lucrurile.

Reporter:  Le complică, le încetinește, și în planul soluțiilor comune.

Lucas Bessire:  Exact. Complică și soluționarea politică.  Programele guvernamentale sunt, în multe cazuri,  croite pentru o problemă comună, standard. Avem însă nevoie de o abordare nuanțată de la caz la caz, a epuizării acviferului și de o analiză mai informată a condițiilor acestei epuizari.

Reporter:  Există alternative, modele de co-existență între urgența ecologică și exigențele dezvoltării?

Lucas Bessire:  Absolut. Modele există, multe. Nu-i o surpriză, nu-i ceva insolubil. Cere însă o mai mare concentrare a eforturilor. Utilizarea sustenabilă are, ca și dezvoltarea, chipuri diferite în locuri diferite. Este deci necesară o re-definire a conceptelor--profit, valoare autentică, sustenabilitate--dacă dorim o relație mai armonioasă și durabilă cu aceste  resurse naturale fragile.

Reporter:  Împărtășește familia dvs. această viziune?

Lucas Bessire:  Familia mea, ca multe altele, n-are o părere unică. În perioada de documentare și scriere a cărții am reușit să restabilesc relația cu tatăl meu.  Am făurit,  din sentimentul comun de revoltă provocată de distrugerea acviferului, un țel comun, o alianță pentru reformă, o înțelegere asupra a ceea ce poate fi făcut altfel. O cale există, dilemele epuizării resurselor naturale pot fi o chemare la crearea de coaliții  concentrate pe probleme specifice. E posibil, și asta îmi dă speranță în privința viitorului. 

 
Lucas Bessire intervievat de Radu Tudor, corespondent RFI în SUA