Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Brazii de Crăciun rusești reciclați în îngrășământ natural

bradut.png

Sursa imaginii: 
© CC Pixabay/Joshua Choate via rfi.fr

În Rusia, organizațiile ecologiste au găsit la ce să folosească brazii de Crăciun naturali de care oamenii se descotorosesc după sărbători: rușii dintr-un oraș din Ural sunt invitați să ducă brazii la puncte speciale de colectare pentru a fi transformați în rumegus folosit ca îngrășământ natural. Între timp, în Republica Moldova reîncepe Campionatul Național de Handbal, după 2 ani de pauză din cauza pandemiei. 

Locuitorii din Chelyabinsk, al șaptelea oraș ca mărime din Rusia și al doilea oraș din Districtul Federal Ural, după Ekaterinburg, sunt invitați să recicleze barzii de Crăziun, citim în rg.ru.

„Până la sfârșitul lunii ianuarie, în fiecare duminică, brazii vor fi primiți la punctele speciale de adunare din centrele comerciale ale orașului,” și la un ecocentru.

„După cum au explicat organizatorii operațiunii, brazii de Crăciun vor fi transformați în rumeguș folosit ca îngrășământ pentru sol. Singura condiție - înainte de fi predați pentru reciclare, brazii trebuie dezbrăcați de decorațiuni și ghirlande.”

 

Începe după doi ani campionatul de handbal Republica Moldova

„Sezonul de handbal începe pe arena mondială și acasă,” aflăm din publicația transnistreană novostipmr.com care precizează că „trei transnistreni au jucat la turneul de calificare la Cupa Mondială – 2023” ca parte a echipei Moldovei.

„În competiție, handbaliștii moldoveni au pierdut în fața echipei israeliene cu scorul de 32 la 41 și a celei române cu scorul de 23 la 33. Al treilea meci nu a avut loc – în echipa națională a Ciprului au fost depistate 8 cazuri de infecție cu COVID-19 (iar conform regulamentului, echipa este scoasă din jocur dacă 4 membri sunt bolnavi). Conform rezultatelor calificării, Moldova a ocupat locul trei în grupa 3. Israelul și România au trecut prin play-off-ul turneului.”

„După o pauză de doi ani din cauza pandemiei, campionatul Moldovei revine. Competiția masculină începe la sfârșitul acestei săptămâni. Jocurile din primul tur vor avea loc în perioada 15-16 ianuarie.”

Campionatul feminin începe o săptămână mai târziu - pe 22 ianuarie.

 

Ucraina l-a comemorat pe regizorul Serghei Parajanov

kino.24tv.ua  face o retrospectivă a carierei regizorului ucraineano- armean Serghei Parajanov, născut la 9 ianuarie 1924 în Georgia.

Potrivit unui clasament alcătuit de centrul de arhivă de film Dovzhenko din Kiev, pelicula Umbrele strămoșilor uitați din1965 de Serghei Parajanov, bazat pe romanul cu același nume al lui Mykhailo Kotsyubynsky, este cel mai bun film ucrainean din toate timpurile.

Parajanov este considerat de criticii de film, istoricii de film și realizatorii de film ca fiind unul dintre cei mai mari și mai influenți realizatori de film din istoria cinematografiei.

El și-a inventat propriul stil cinematografic care nu era în pas cu principiile directoare ale realismului socialist. Acest lucru, combinat cu stilul și comportamentul său de viață, a determinat autoritățile sovietice să-l persecute și să-l închidă în mod repetat și să-i cenzureze filmele.

Parajanov a murit de cancer pulmonar în 1990, într-o perioadă în care, după aproape 20 de ani de cenzură, filmele sale erau prezentate la festivaluri de film străine. Într-un interviu din 1988, el a declarat că: „Toată lumea știe că am trei patrii mamă. M-am născut în Georgia, am lucrat în Ucraina și voi muri în Armenia.” Parajanov este înmormântat la Panteonul Komitas din Erevan.

 

 

Au contribuit la realizarea Revistei presei Europa Plus:

Maxime Zinovine, Rusia

Cristina Chifa, Republica Moldova

Sofia Dalenka, Ucraina

 

Alte articole din seria Europa Plus a RFI România: https://www.rfi.ro/tag/europa-plus

Proiect în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei

 
Revista presei Europa Plus din 12 ianuarie 2022