
Mediu
Vot în PE: Gazele și energia nucleară, considerate combustibil verde de tranziție
centrala_nucleara_uk.jpg

Președintele Klaus Iohannis a salutat, pe Twitter, votul din Parlamentul European. „Mă bucur că eforturile constante ale României de a considera gazul și nuclearul ca parte a decarbonizării progresive s-au reflectat în decizia finală a Parlamentului European”, a transmis Iohannis.
Și premierul Nicolae Ciucă a salutat perspectiva implementării actului delegat privind taxonomia de la 1 ianuarie 2023.
Un mesaj similar a venit și de la ministrul Energiei, Virgil Popescu : „Este o decizie bună, care nu contravine dezideratului Uniunii Europene pentru 2050: emisii zero de gaze cu efect de seră. Dinamica imprevizibilă a crizei energetice pe care o traversăm ne obligă să fim responsabili, să ne folosim de toate resursele pe care le avem la dispoziție pentru a asigura independența și securitatea energetică. Le mulțumesc colegilor europarlamentari pentru că au înțeles importanța votului de care va beneficia țara noastră”, a scris pe Facebook Popescu.
Parlamentul European nu s-a opus Regulamentului privind taxonomia climatică, prezentat de Comisia Europeană, care va include activitățile specifice din domeniile energiei nucleare și gazelor în lista activităților economice durabile din punct de vedere ecologic. Măsura este însă limitată în timp și depinde de condiții specifice și de cerințe de transparență. Votul în legislativul european a fost extrem de strâns, doar 22 de voturi salvând propunerea Comisiei.
Acum, dacă nici Consiliul nu formulează obiecții față de propunere până la 11 iulie, regulamentul privind taxonomia climatică va intra în vigoare și se va aplica de la 1 ianuarie 2023.