
Mediu
Senatul și-a tăiat copacii din parcare. Dan Trifu: Arborii sunt priviți ca și cum ar fi un cancer pentru națiune
senat_taiat_copaci_parcare_dan_trifu.jpg

Dan Trifu atrage atenția în contextul tăierii copacilor din parcarea Senatului că atunci când asemenea abuzuri sunt comise chiar de instituții ale statului, mediul privat este încurajat să facă la fel: ”Asistăm la o sfidare fără margini: tu, legiuitorul șef al țării, să vii să încalci legea. Legea 24/2007, pe care dânșii au votat-o și au aprobat-o, spune foarte clar că orice intervenție asupra arborilor din localități se face cu avizul direcției de specialitate și al Agenției pentru Protecția Mediului, de pe raza teritorială. În cazul nostru, trebuiau să solicite aviz Direcției de Mediu a Primăriei Generale și Agenția pentru Protecția Mediului să avizeze aceste tăieri. Acum, legiuitorul mai intervine și spune că dacă arborii sunt viabili, pe cât posibil se evită tăierea lor, în cazul unor investiții (...). Vă dați seama că devine un exemplu extrem de nociv pentru ceilalți deținători care au vegetație pe terenul lor și care într-o veselie taie tot ce au pe teren, fără să aibă avizele necesare”.
Activistul de mediu de la Eco-Civica precizează că ”administrația Senatului poate să fie sancționată de PMB, pentru că cei din administrație nu au imunitate”.
Dan Trifu spune că în România ”toată lumea vrea să taie, este de neimaginat, acești arbori parcă au devenit un cancer pentru națiune”.