Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


”E dreptul tău să-ți parchezi mașina? Atunci e și dreptul meu să-mi parchez canapeaua”

e_drept_parchezi_masina_canapea.jpg

Noul regulament pentru parcare din București a intrat în vigoare
Noul regulament pentru parcare din București a intrat în vigoare
Sursa imaginii: 
RFI/Cosmin Ruscior

Regulamentul pentru parcare din București, intrat în vigoare pe 15 august, este binevenit, dar trebuia aplicat mai demult. O spune la RFI Mihai Deneș, vicepreședintele Federației Bicicliștilor din România și președintele asociației Go4Fun România.

Noul regulament pentru parcare din București îi obligă pe șoferii care parchează pe locurile marcate cu albastru să plătească între 2,50 lei și 10 lei pe oră, în funcție de zona vizată din oraș. În caz contrar, ei primesc o amendă de 200 de lei și li se blochează mașina. De asemenea, teoretic, mașinile parcate pe trotuar vor fi ridicate.

Mihai Deneș crede că regulamentul pentru parcare va funcționa, atâta vreme cât va fi aplicat corect: ”În primul rând, este foarte bine ca orașul să fie mai sănătos și va fi mai sănătos prin faptul că șoferii se vor gândi înainte să vină în zona centrală dacă pot să renunțe la mașină și să vină cu transportul în comun, bicicleta sau alt mijloc nemotorizat. Pe de altă parte, este o idee foarte bună ca spațiul public să fie monetizat, pentru că astfel se pot face investiții în infrastructură”.

În opinia sa, noul regulament pentru parcare din București ar putea reda trotuarele pietonilor: ”Trotuarul este pentru pietoni și carosabilul este pentru mașini și biciclete și alte mijloace de deplasare motorizate sau nemotorizate. Cum ar fi dacă, ipotetic, de mâine, toți pietonii ar merge pe carosabil? Auzisem o glumă zilele trecute: e dreptul meu să-mi parchez mașina? Păi, atunci e dreptul meu să-mi parchez și eu canapeaua”.

 
Mihai Deneș, despre regulamentul pentru parcare din București