Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Descoperire inedită în lumea științei: cum numără albinele

O albină colectând polen într-un câmp de pe lângă Wernigerode, Germania, luni, 18 iulie 2022.

O albină colectând polen într-un câmp de pe lângă Wernigerode, Germania, luni, 18 iulie 2022.
Sursa imaginii: 
Matthias Schrader/AP

Un studiu a demonstrat faptul că albinele ordonează numerele în ordine crescătoare, de la stânga la dreapta, confirmând astfel ipoteza conform căreia această direcție de ordonare este inerentă tuturor animaleor, inclusiv oamenilor.

Cercetătorii occidentali au descoperit că, încă dinainte de a învăța să numere, copiii organizează cantități din ce în ce mai mari de la stânga la dreaptă, de-a lungul a ceea ce au numit „axa numerică mentală”.

Totuși, ordonarea în direcția opusă a fost observată la persoanele din culturile ce folosesc scrierea arabică, care se citește de la dreapta spre stânga.

„Subiectul este încă în dezbatere, pe de-o parte fiind cei care susțin că axa numerică mentală are un caracter înnăscut, iar pe de cealaltă, cei care afirmă că este o trăsătură culturală”, spune Martin Giurfa, profesor la Centrul de Cercetare a Cogniției Animale de la Universitatea Paul Sabatier din Toulouse, Franța.

Dovezi recente arată faptul că nou-născuții și unele animale vertebrate, inclusiv primatele, ordonează numerele de la stânga la dreapta.

Giurfa a condus un studiu, publicat săptămâna trecută în publicația „Proceedings of the National Academy of Sciences” (PNAS), cu scopul de a afla dacă același lucru este adevărat și pentru insecte, printr-un experiment pe albine.

„Că albinele sunt capabile să numere, cel puțin până la cinci, era deja demonstrat”, declară Giurfa pentru AFP.

Acesta a adăugat și că albinele procesează informația diferit în cele două emisfere ale creierului.

Se pare că aceasta este o trăsătură pe care o împărtășesc cu oamenii și se crede că este o potențială explicație a existenței axei numerice mentale, spune Giurfa.

Stânga sau dreapta?

Pentru experiment, cercetătorii au lăsat câte o albină să zboare în primul dintre cele două compartimente ale unei cutii de lemn.

Au folosit apă cu zahăr pentru a ademeni albinele să aleagă un număr lipit pe mijloc, în partea cea mai îndepărtată a celui de-al doilea compartiment.

Numărul a rămas același pentru fiecare albină în parte, dar a variat în mod aleatoriu în interiorul grupului, de la unu, trei sau cinci, în forme de cercuri, pătrate sau triunghiuri.

Odată ce albinele au fost dresate să zboare la numărul stabilit, cercetătorii l-au eliminat și au pus un alt număr pe marginile celui de-al doilea compartiment, lăsând poziția din mijloc goală.

Apoi au eliminat și recompensa dulce și au observat în ce direcție mergeau albinele.

Spre exemplu, dacă o albină a fost învățată să aleagă numărul trei, iar acum este pusă în fața a doi de unu pe margini și niciun număr în mijloc, în ce direcție va zbura?

Aproximativ optzeci la sută din cazuri, albinele au ales opțiunea din stânga – „alegerea corectă” dacă creierul ordonează numerele de la stânga la dreapta, spune Giurfa.

Natură contra mediu

Iar când aceeași albină a trebuit să aleagă între două cifre cinci, a zburat spre dreapta, susținând din nou ipoteza axei numerice mentale.

Iar albinele dresate să aleagă cifra unu au mers spre dreapta pentru cifra trei, în timp ce albinele ce ținteau pentru cifra cinci au mers spre stânga pentru cifra trei.

Așadar, dacă animalele gândesc numerele de la stânga la dreapta, de ce nu ar fi la fel și la oameni?

Giurfa spune că este o chestiune mai complicată decât a alege între ceea ce este natural și ceea ce este asimilat din mediu.

„Chiar dacă axa numerică mentală este înnăscută, cultura poate, totuși, să o modifice, chiar să o inverseze – sau, dimpotrivă, să o accentueze”, spune el.

Albinele, pe de cealaltă parte, trebuie să respecte ce dictează natura.

Traducere și adaptare de Andrei Paraschiv de pe pagina în limba engleză a RFI.