Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică: 2,5 tone de uraniu au dispărut dintr-un depozit din Libia

Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), la conferința de presă de după reuniunea Consiliului Guvernatorilor AIEA care a avut loc pe 16 noiembrie 2022 la sediul agenției din Viena, în Austria.

Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), la conferința de presă de după reuniunea Consiliului Guvernatorilor AIEA care a avut loc pe 16 noiembrie 2022 la sediul agenției din Viena, în Austria.
Rafael Grossi, directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), la conferința de presă de după reuniunea Consiliului Guvernatorilor AIEA care a avut loc pe 16 noiembrie 2022 la sediul agenției din Viena, în Austria.
Sursa imaginii: 
Joe Klamar/AFP

În timpul unei vizite întreprinse marți, inspectorii ONU au descoperit că aproximativ 2,5 tone de uraniu natural au dispărut dintr-un depozit din Libia lăsat nesupravegheat de către autorități, a raportat miercuri Agenția Internațională pentru Energie Atomică într-un comunicat, potrivit Reuters, citată de France24.

Știrea a fost făcută publică în urma inspecției ce inițial ar fi trebuit să aibă loc anul trecut, dar care „a trebuit să fie amânată din cauza problemelor de securitate din regiune”, însă aceasta a fost în cele din urmă efectuată în cursul zilei de marți, potrivit declarațiilor directorului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Rafael Grossi.

Inspectorii AIEA „au constatat că zece containere care conțineau aproximativ 2,5 tone de uraniu natural sub formă de concentrat de uraniu (UOC) nu se aflau în depozitul la care au fost declarate de autoritățile libiene”, a declarat Rafael Grossi în raportul său către statele membre.

AIEA va efectua „verificări suplimentare” pentru a determina circumstanțele dispariției uraniului şi locația sa actuală, se arată în raport, fără a fi menționate detalii cu privire la situl în cauză.

„Faptul că nu se cunoaște actuala locație a acestui material nuclear poate prezenta atât un risc radiologic, cât și dă naștere unor probleme de securitate nucleară”, a declarat directorul AIEA, potrivit căruia, pentru a se putea afla noua locație a uraniului, este nevoie de „navigarea prin sisteme complexe de logistică”.

În 2003, sub conducerea liderului de la vremea respectivă, Muammar Gaddafi, Libia a renunţat la programul său de dezvoltare a armelor nucleare, în cadrul căruia a primit acces la utilizarea de centrifuge cu ajutorul cărora putea îmbogăți uraniul, precum și la informații de proiectare a unei bombe nucleare, însă aceasta nu a luat niciun demers în acest sens.

De la revolta populară susținută de NATO care l-a răsturnat pe Gaddafi în 2011, Libia a fost acaparată de conflicte majore. Din 2014 până în prezent, două guverne se luptă pentru putere, cel oficial recunoscut de ONU, cu sediul la Tripoli (în vest) și celălalt susţinut de un om politic influent din estul Libiei, mareşalul Khalifa Haftar. Ultimul conflict major dintre cele două a luat sfârșit în anul 2020.

Guvernul provizoriu al Libiei, la putere de la începutul anului 2021 ca parte a unei operaţiuni ONU de menţinere a păcii, ar fi trebuit să rămână la putere doar până la alegerile programate pentru luna decembrie a aceluiași an, dar care nu au avut loc încă, drept pentru care legitimitatea sa este la momentul de față, de asemenea, contestată.

Traducere și adaptare de Monica Chivu de pe pagina în limba engleză a France 24.