Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Furt “ca-n codru”, în pădure

Raport îngrijorător al organizaţiei Greenpeace, care dezvăluie că aproape 19.500 de cazuri de tăieri ilegale de păduri au fost înregistrate în România anul trecut. Este vorba aşadar de 53 de cazuri pe zi, faţă de 30 de cazuri pe zi înregistrate în perioada 2009 - 2011, arată raportul Greenpeace întocmit în urma răspunsurilor primite de la autorităţile române.

Mai exact, în anul 2012, s-au înregistrat în total 19.495 de cazuri de tăieri ilegale, sancţionate cu amenzi contravenţionale sau făcând obiectul unor dosare penale, notează Mediafax, citând raportul Greenpeace.

La Poliţie au fost înregistrate 14.513 cazuri, direcţiile silvice au înregistrat 3.732 cazuri iar inspectoratele teritoriale pentru regim silvic şi vânătoare au înregistrat un total de 3.008 cazuri.

Comparativ cu situaţia anilor 2009 - 2011, perioadă în care s-au înregistrat în total 31.456 de cazuri de tăieri ilegale, cu o medie anuală de 10.485 de cazuri, numărul de cazuri înregistrat în 2012 este aproape dublu.

Volumul total de masă lemnoasă extrasă ilegal în 2012 este de 120.836 metri cubi, care reprezintă o pagubă de 17.357.598 lei, (aproape 4 milioane de euro), considerând doar valoarea lemnului extras ilegal, potrivit surselor oficiale citate în raport.

În perioada 2009 - 2011, analizată în raportul Greenpeace lansat anul trecut, a fost sustras un volum de masă lemnoasă de 201.451,963 cubi în cazurile de tăieri ilegale înregistrate de autorităţi.

Cele mai multe cazuri de tăieri ilegale s-au înregistrat în 2012 în judeţele Prahova (2.067 de cazuri), Mureş (1.532 de cazuri), Bacău (1.339 de cazuri), Suceava (1.158 de cazuri), Braşov (1.131 de cazuri) şi Maramureş (1.058 de cazuri), în restul judeţelor înregistrându-se sub 1.000 de cazuri.

Un caz aparte este judeţul Braşov, unde în trei ani (2009-2011) s-au înregistrat doar 87 de cazuri, în schimb în 2012 au existat 1.131 de cazuri de tăieri ilegale de arbori.

România are 6,5 milioane de hectare de pădure, din care 51 la sută se află în proprietate publică şi este administrată în principal de Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, iar 49 la sută este proprietate privată fiind în cea mai mare parte administrată de structurile silvice private.