Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Leul Cecil, ultima victimă a braconajului

leul_cecil_ultima_victima_a_braconajului.jpg

Sursa foto: Brian Orford/YouTube
Sursa foto: Brian Orford/YouTube

O nouă victimă a braconajului a zdruncinat recent comunitatea internaţională. Leul cu coamă neagră Cecil, mândria rezervaţiei Hwange din Zimbabwe şi una dintre cele mai faimoase atracţii ale parcului, a fost găsit decapitat şi jupuit la începutul lunii iulie.

Cecil a fost răpus după o urmărire extenuantă care a durat 40 de ore. După ce a fost ademenită înafara parcului național cu ajutorul unei carcase de animal, felina a fost mai întâi lovită de o săgeată, după care a fost împușcată fatal. Responsabilul se numește Walter James Palmer și este un bogat dentist american, mare amator de vânătoare.

Conform autorităților care se ocupă de conservarea rezervaţiei (Zimbabwe Conservation Task Force-ZCTF), Palmer ar fi plătit circa 50 de mii de dolari pentru a-l putea ucide pe Cecil în scopul de a-l folosi pe post de trofeu. Palmer s-ar fi folosit de ajutorul unor vânători locali pentru a depista şi urmări prada. Cei doi complici vor apărea în fața justiției pentru braconaj, în următoarele zile.

Johnny Rodrigues, șeful ZCTF, susține că leul în vârstă de 13 ani reprezenta resursa principală a parcului, generând de-a lungul anilor milioane de dolari prin turism.

Cecil era de asemenea un specimen excepțional atât prin dimensiunea sa impunătoare, cât și prin coama sa neagră. De aceea, leul era implicat într-un proiect de cercetare început în 1999 de către Universitatea Oxford. Mulți cercetători și oameni de știință ai unității de cercetare a faunei sălbatice din cadrul universității și-au exprimat astfel regretul față de pierderea lui Cecil. Leul era însă mai presus de toate un simbol național cunoscut și îndrăgit de întreaga populație din Zimbabwe.

 

Reacţii dure

 

Reacția comunității virtuale față de moartea tragică a lui Cecil a fost imediată și puternică. O petiție online solicitând autorităților din Zimbabwe interzicerea distribuției de licențe de vânătoare a reușit să adune aproape 290 de mii de semnături. Uciderea felinei a provocat de asemenea un val de revoltă în cadrul rețelelor de socializare. Numeroase personalități publice și celebrități și-au exprimat tristețea prin intermediul unor platforme ca Twitter sau Facebook. Povestea tragică a ajuns și în Parlamentul European, unde un grup de parlamentari susținuți de membri ai organizaţiilor de protecție a faunei sălbatice au cerut extinderea interdicţiei de import a părţilor corpului leilor (aplicată până în prezent doar pentru Benin, Burkina Faso și Camerun) pentru a include întregul continent african.

Legalitatea faptei este însă sub semnul întrebării. Palmer susține că era în posesia unei licențe de vânătoare perfect valabile și că nu realizase la momentul respectiv că prada pe care o urmărea era Cecil însuși. "Cum poți ademeni un animal în afara habitatului său natural pentru a-l ucide și să consideri această faptă legală?", se întreabă șeful autorității de conservare din Zimbabwe, Johnny Rodrigues. Situația rămâne deci ambiguă. Autoritățile au declarat pe Facebook că investigația este încă la un stadiu prematur și refuză astfel să se pronunțe asupra legalității acestui act.

Incidentul se înscrie într-o serie mai lungă de scandaluri legate de braconaj. Un caz asemănător a fost semnalat anul trecut. De această dată era vorba de un vânător american, care ucisese unul dintre ultimii rinoceri negri din Namibia. Într-adevăr, pericolul de extincție a anumitor specii rare devine o chestiune din ce în ce mai îngrijorătoare.

Palmer și-a exprimat regretul într-un comunicat recent, asigurând încă o dată că "expediția s-a desfășurat într-un cadru complet legal". Aceste declarații contrastează cu atitudinea relativ nepăsătoare de care a dat dovadă Palmer în urmă cu câteva săptămâni. Este probabil ca acestă schimbare să se fi produs ca răspuns la nenumăratele reacții extrem de violente ale internauților. Într-adevăr, cabinetul dentistului a fost inundat cu amenințări și mesaje agresive, iar paginile sale Yelp și Facebook au fost închise din același motiv. Palmer are de asemenea o lungă istorie de vânător, Cecil fiind ultimul din vasta sa listă de trofee, care include leoparzi, rinoceri și alți lei. Acest aspect nu a făcut decât să alimenteze și mai mult frenezia internetului.