
Mediu
Grevă la Garda de Mediu. Agent Green: Un protest prelungit ar avea un impact catastrofal
greva_garda_mediu_agent_green_impact_catastrofal.jpg

Angajaţii Gărzii de Mediu au intrat în grevă generală pe termen nelimitat. Ei cer salarii mai mari, susţinând că venitul mediu net din această instituţie este de 1.500 de lei, faţă de 4.000 la Garda Forestieră.
Comisarii de mediu rămân în birouri, nu vor mai lucra cu publicul şi nici nu vor mai face controale.
Revendicările lor sunt justificate, dar protestul nu poate continua prea mult, avertizează Gabriel Păun: “În funcţie de problemele care apar, minore, medii sau majore, impacturile pot fi catastrofale pentru noi, cetăţenii şi pentru natură, dacă o asemenea grevă continuă. Cred că trebuie pus la punct un mecanism de reacţie rapidă în cazul unor dezastre ecologice, nu ne putem juca. Dacă nu se intervine imediat în cazul unei catastrofe, efectele pe termen lung pot fi pustiitoare în anumite zone. Vorbim de deversări de petrol, vorbim de acţiuni de braconaj, putem să ne trezim că intră nişte deşeuri periculoase pe teritoriul României, fără ca nimeni să ştie şi fără ca Garda de Mediu să poată reacţiona sau acţiona, ei fiind singurii care pot interveni în astfel de situaţii”.