
Mediu
Conflict între ministrul Pădurilor şi ecologişti. Greenpeace: Doina Pană să prezinte soluţii pentru Inspectorul Pădurii
Peisaj Munti Fagaras socant.jpg

Coordonatorul campaniei de păduri şi biodiversitate de la Greenpeace România, Valentin Sălăgeanu, critică la RFI atitudinea ministrului Doina Pană: “Din păcate, nu este cea mai bună atitudine şi nu e nici atitudinea pe care noi am promova-o. Noi nu avem nimic personal cu doamna Doina Pană. Ce ne preocupă pe noi este soarta pădurilor şi un dialog structurat, pentru a găsi soluţii şi nu pentru a găsi scuze. Or în momentul de faţă, în urma anunţului pe care doamna ministru l-a făcut într-o conferinţă de presă în data de 18 iulie, aflăm că inspectorulpadurii.ro şi dezvoltarea SUMAL, care erau două dintre piesele importante în lupta împotriva tăierilor ilegale, nu se mai întâmplă”.
Ecologistul declară că “ceea ce este deranjant este că nu se asumă din partea ministerului de resort, care are obligaţia de a face asta şi de a răspunde în faţa societăţii civile şi nu numai, nu se asumă nici o soluţie şi nici un termen de realizare. Deci cu alte cuvinte, suntem martorii unui anunţ foarte defetist, domnule, nu se mai poate, s-a blocat, asta este, o să rezolvăm noi, o să fie bine! Din punctul nostru de vedere, nu este nici pe departe suficient ca mesaj venit din partea unei autorităţi care ar trebui să se ocupe cu celeritate de soarta pădurilor din România”.
Ministrul Apelor şi Pădurilor a sesizat Parchetul, din cauza atribuirii directe anul trecut a unui contract de dezvoltare a sistemului SUMAL, sistemul informatic integrat de urmărire a materialelor lemnoase.
În replică, platforma România 100, fondată de fostul premier Dacian Cioloş, susţine că Guvernul PSD-ALDE va opri accesul public la aplicaţiile mobile şi la portalul Inspectorul Pădurii, sisteme de monitorizare în timp real a tăierilor şi transportului de masă lemnoasă, astfel că tăierea, transportul şi vânzarea lemnului din pădurile României se vor face netransparent şi fără ca cetăţenii să aibă posibilitatea de a monitoriza şi interoga legalitatea.