WWF: Nimeni nu poate să spună cu exactitate care este populația de urși sau de lupi

Reprezentantul organizației neguvernamentale invocă la rându-i nevoia unei strategii clare și transparente și afirmă că împușcarea animalelor trebuie făcută doar în ultimă instanță. Relocarea, inclusiv în alte state europene, poate fi o variantă, adaugă Cristian Papp:

Cristian Papp: Stă în picioare dacă ne gândim la cazul în care apar tot mai des cazuri în care anumiți urși intră în comunități. Atunci, sigur că va trebui să existe un instrument legal prin care autoritățile să poată interveni. Din acest punct de vedere se justifică ordinul cu aceste cifre. Dacă ne raportăm la cifră, întrebarea este dacă este prea mare sau prea mică. Nimeni nu poate să zică cu exactitate care este populația de urși sau de lupi.

Reporter: Dar se fac estimări din care să reiasă că 140 de capete de urs și 97 de lupi sunt numere prea mari sau nu?

C.P: Conform estimărilor, Academia Română are dreptate că nu ar trebui să afecteze populația la nivel național. Însă, din moment ce nu știm exact care sunt cifrele este destul de greu să ne pronunțăm din acest punct de vedere. De-a lungul anilor, noi, ca organizație și împreună cu alții, am tot cerut să se facă un recensământ mult mai apropiat de realitate, să avem cifre mult mai realiste. Așa cum am văzut în ultimii ani, aceste evaluări nu prea reflectă rigorile științifice.

Rep: Este de remarcat faptul că observațiile Academiei vizează, printre altele, inclusiv un plan național de management integrat al speciilor de carnivore protejate. Această situație intens mediatizată ar putea urni, în sfârșit, lucrurile, astfel încât să existe o astfel de strategie unitară, integrată?

C.P: Da. Trebuie menționat că inclusiv Comisia Europeană recomandă existența unui plan de management pentru orice specie protejată, cu atât mai mult în cazul carnivorelor, care au nevoie de teritorii mari. Există și acest posibil conflict cu oamenii, dar și conflicte de altă natură. Se vorbește de câțiva ani de reactualizarea planului de management pentru conservarea ursului, care a fost pentru prima dată elaborat în 2005. Sperăm ca noua variantă să aibă un ecou și rezultatele așteptate de către toți. 

Rep: Specialiștii Academiei Române consideră că aceste cote vor împiedica vânătoarea la trofeu. Stă în picioare acest argument?

C.P: Ar trebui să facem o distincție. În primul rând, aceste cifre se referă a extragerea maximală care poate avea loc în populația de urs, respectiv de lup. Prima condiție ar trebui să fie ca un anumit număr de exemplare din aceste două specii să provoace pagube semnificative sau să reprezinte un pericol real la siguranța sau integritatea oamenilor. Dacă niciunul dintre aceste criterii nu este îndeplinit, atunci nu putem vorbi despre o intervenție pentru rezolvarea conflictelor. Automat, următorul gând ar trebui să ne ducă către vânătoare. Noi sperăm să nu se ajungă aici și intervenția ce urmează să aibă loc în populație, să nu fie de 140 de urși, respectiv de 97 de lupi. Sperăm ca aceste pagube și incidente care vor fi înregistrate să nu fie atât de mari. Am cerut o transparentizare a acestui proces. La fiecare dosar care ajunge la minister, care a stat la baza emiterii derogării, ar trebui să aibă acces toată lumea, să fie totul transparent, eventual afișat pe site-ul ministerului. Atunci, va fi mult mai ușor, inclusiv pentru noi, să vedem dacă a fost vorba despre un urs care a provocat pagube sau pur și simplu a fost un dosar instrumentat și acel animal a fost eliminat pentru alte  motive. Ceea ce dorim și noi și a cerut și Academia este, în primul rând, să se încerce relocarea indivizilor-problemă.

Rep: Mi-ați anticipat cumva întrebarea. Multă lume întreabă tocmai acest lucru. De ce trebuie împușcat animalul? De ce nu îi trimitem în alte țări? 

C.P: Întrebarea este justificată. Am încercat și noi să găsim alte variante de relocare, inclusiv în străinătate. În momentul de față, cel puțin, nu au avut loc discuții la un asemenea nivel, mai înalt. Pot spune, din discuțiile avute cu alți colegi din alte țări, ei ar fi interesați să beneficieze de un eventual transfer de carnivore din țara noastră. 

Rep: Puteți să îmi dați exemplul unui stat unde ar exista un asemenea interes?

C.P: Ultima oară am vorbit cu cineva din Germania. În statele din vestul Europei are loc, cumva, o resălbăticire a naturii. Au început să apară și la ei lupi. Ar vrea să aibă lupi mult mai viguroși, cum avem noi. Ei nu au în acest moment. Practic, ar vrea să îmbunătățească fondul genetic al lupilor. Legat de urși, situația este puțin mai dificilă pentru că acceptanța pentru această specie, mai ales în țările din vestul Europei, unde această specie a dispărut de mult, este mult mai scăzută. Până la urmă, ar trebui să se găsească soluții. Orice fel de soluție sau alternativă ar fi binevenită și ar trebui considerată.