Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Unul dintre răniții de la Petromidia transferați în Germania a murit

petromidia_explozie_min_mediului.png

Sursa imaginii: 
Ministerul Mediului / Facebook

Unul dintre muncitorii răniţi în explozia Rafinăriei Petromidia a murit în Germania, a anunţat, marţi, compania. Cel de-al doilea rănit de la Petromidia aflat în Germania este stabil şi răspunde la tratament.

Unul dintre cei doi angajați ai Petromidia, răniți în timpul exploziei de la rafinărie, a murit, anunță, marți, reprezentanții companiei. Este al doilea deces după explozia urmată de incendiul de la Rafinăria din Năvodari.

„Starea generală a pacientului a fost una stabilă pe tot parcursul internării, transferului și a tratamentelor de specialitate. Gândurile și toată susținerea noastră merg către familia colegului decedat”, au transmis reprezentanții companiei.

Potrivit acestora, al doilea angajat rănit spitalizat în Germania este stabil și răspunde la tratament.

Surse autorizate citate de Mediafax spun că cel decedat este bărbatul de 58 de ani, care avea arsuri pe o suprafață de 37% din suprafața corpului.

Explozia a avut loc în data de 2 iulie la Rafinăria Petromidia din Năvodari. În urma exploziei, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit decedat, iar alte cinci persoane au fost rănite, două dintre ele fiind transferate, în 5 iulie, cu arsrui grave, de la Spitalul Floreasca din Capitală, la o clinică din Germania, cu un avion militar.