
Mediu
Orhideea cu petalele ca sticla... O (re)descoperire a botaniștilor japonezi
orhidee_.jpg

Deși ea exista deja în parcurile și grădinile din Japonia, cercetătorii de la Universitatea din Kobe au avut nevoie de 10 ani pentru a confirma că planta - "Spiranthes hachijoensis", numită uneori "pletele doamnelor" din cauza asemănării sale cu o meșă de păr – era o specie necunoscută până cum.
"A fost o surpriză să constatăm că este vorba de fapt de o specie necunoscută, deși ea poate fi văzută de mult timp în parcuri, grădini și chiar în ghivece...", spune cercetătorul Kenji Suetsugu.
Unele mostre proveneau din "plante în ghiveci și din grădini", inclusiv cele păstrate la un liceu din regiunea centrală a orașului Gifu, Japonia, explică profesorul de botanică.
"Cu aspectul său curios și florile delicate care seamănă cu obiectele de sticlă, această floare este apreciată de mult timp", a declarat Universitatea Kobe într-un comunicat de presă.
Planta, cu florile sale spiralate, a fost menționată chiar și în cea mai veche antologie de poeme din Japonia, "Manyoshu", care datează din secolul al VIII-lea.
Descoperirea a fost anunțată săptămâna trecută în Journal of Plant Research, iar orhideea a fost numită "Spiranthes hachijoensis", deoarece multe exemplare au fost găsite pe insula Hachijojima din Tokio.
Traducere de Axenia DOCIU după articolul publicat de France24
Editor Șerban Georgescu