Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Kylie Minogue va juriza emisiunea-concurs "The Voice UK"

kylie-minogue.jpg

Kylie Minogue

Cântăreaţa australiană Kylie Minogue va face parte din juriul ediţiei de anul viitor a emisiunii-concurs "The Voice UK", produsă şi difuzată de BBC.

"Cântăreaţa Kylie Minogue, recompensată cu Grammy, a avut vânzări de peste 68 milioane de discuri pe plan mondial şi a primit Ordinul Imperiului Britanic pentru servicii deosebite aduse industriei muzicale", a anunţat BBC într-un comunicat. "Cu 10 turnee mondiale, 11 albume de succes şi peste 50 de piese de succes pe plan internaţional, Kylie Minogue va putea să îşi folosească experienţa pentru a găsi şi a ghida viitoarele talente muzicale", se afirmă în acelaşi comunicat.

Primul sezon al show-ului "The Voice UK" a devenit învingător în lupta pentru audienţe cu principalul său competitor, emisiunea "Britain's Got Talent" creată de Simon Cowell, însă a înregistrat audienţe mai mici în sezonul al doilea, obligându-i astfel pe producătorii săi să schimbe componenţa juriului şi să aducă formatului emisiunii o serie de modificări.

Alţi doi membri ai juriului vor fi Tom Jones şi will.i.am, care vor reveni în această calitate, pentru cel de-al treilea sezon al emisiunii.

Kylie Minogue, în vârstă de 44 de ani, şi-a început cariera ca actriţă cu un rol în serialul australian "Neighbours". După succesul primelor două single-uri, "Locomotion" - care a staţionat pe primul loc în topul australian timp de şapte săptămâni - şi "I Should Be So Lucky" - care a impus-o în topurile din lumea întreagă - Kylie a ales să se concentreze exclusiv asupra muzicii. Hituri precum "Where the Wild Roses Grow", în duet cu Nick Cave, "Spinning Around", "Kids", în duet cu Robbie Williams, "On a Night Like This", "Can't Get You Out of My Head", "In Your Eyes", "Love At First Sight", "Come Into My World", "Slow" şi "I Believe in You" i-au adus lui Kylie vânzări de peste 60 de milioane de albume în întreaga lume, numeroase premii, precum şi o poziţie de top în rândul celor mai apreciate artiste de pe scena muzicii pop.