Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Metallica va susţine un concert secret în Antarctica

metallica.jpg

Metallica

Trupa americană de heavy-metal Metallica a încheiat un parteneriat cu compania Coca-Cola şi va susţine un concert secret, care, potrivit presei americane, va avea loc între 2 şi 15 decembrie, în Antarctica.

Se pare că acest concert special este evenimentul la care s-a referit toboşarul trupei, Lars Ulrich, în timpul unui interviu acordat de curând unui post de radio din San Francisco, în care muzicianul american a spus că trupa Metallica plănuieşte "ceva foarte interesant". "Există o nouă frontieră în direcţia spre care se îndreaptă Metallica, în decembrie", a spus Lars Ulrich.

Una dintre cele mai apreciate formaţii rock din istorie, Metallica s-a înfiinţat în 1981. De-a lungul carierei, a lansat nouă albume de studio, trei albume live, două EP-uri şi a vândut peste 100 de milioane de discuri în toată lumea, fiind recompensată cu nouă premii Grammy. Metallica poate fi considerată cu uşurinţă una dintre cele mai bune şi mai influente trupe heavy metal ale anilor '80. În loc să se alinieze trendului stabilit de restul formaţiilor de gen, trupa a ales să fie mai accesibilă, în acelaşi timp extinzând graniţele genului trash, folosind viteza şi volumul nu doar din principiu, ci chiar pentru a sublinia structurile complicate ale compoziţiilor.