Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mîndru Katz - mare pianist român, intră în vizorul Securității (I)

mindru-katz-1.png

Mîndru Katz
Mîndru Katz este un mare pianist practic necunoscut în România, țara sa natală
Image source: 
Ioana Voicu Arnăuțoiu

Mîndru Katz a fost unul dintre marii pianiști români, dar practic necunoscut marelui public. Ioana Voicu Arnăuțoiu prezintă povestea acestui mare muzician, neapreciat și hărțuit de autoritățile comuniste din România anilor '50. 

Cu șase decenii în urmă Mîndru  Katz era considerat unul din marii pianiști ai vremii. În România, țara în care s-a născut, și-a făcut studiile și și-a început cariera, doar publicul meloman de o anumită vârstă își mai aduce aminte de el.

La 8 ani, la recomandarea lui George Enescu, Mândru Katz era studentul Floricăi Musicescu. A absolvit Academia Regală de muzică și artă dramatică, în 1945, cu „Magna cum laude”, după ce, în timpul războiului, în baza legilor rasiale, fusese obligat să frecventeze Școala de muzică particulară pentru evrei. În 1947 a devenit solistul Filarmonicii din București.

Atât s-a știut în România înainte de 1990. În schimb despre cariera internațională și colaborarea cu mari dirijori, de la Barbirolli, Celibidache, Silvestri, Dorati, Boult, sau Mazel, nu s-a spus nimic oficial timp de trei decenii. Scurtele note biografice accesibile, consemnează, în afara datelor legate de studii și cariera strălucită, doar faptul că Mîndru  Katz, pianist israelian, născut la București în 1925, „a emigrat în Israel în 1959”.

Documente păstrate în 3 categorii de dosare instrumentate de Securitate și aflate în Arhiva CNSAS, conțin însă date importante privind circumstanțele plecării sale din România.

Conform documentelor din „dosarul de urmărire pe țară”, la sfârșitul lunii mai 1959, Mîndru  Katz, aflat în turneu la Londra, „a refuzat să se întoarcă în țară cerând azil politic”.

A informat în scris Legația RPR, Ministerul Culturii și Oficiul de turnee și spectacole artistice (OSTA), care îi organizase turneul, că nu se mai întoarce. Motivul pe care îl invocă Mîndru Katz, este dragostea puternică pentru o tânără, care, „din păcate, a refuzat” să-l urmeze în România.

Mîndru  Katz nu se plânge autorităților de regimul politic. Menționează că se va „strădui din toate puterile ” să evite publicitatea legată de hotărârea lui, „sau în orice caz ca acesta să nu apară injurioasă la adresa R.P.R. sau să-i știrbească prestigiul politic.

Dar atrage atenția autorităților că trebuie aibă în vedere faptul că „munca artistică intensă” pe care a depus-o pentru a ajunge la recunoaștere internațională „ca reprezentant și în numele artei interpretative din R.P.R.”, trebuie privite ca semn al gratitudinii „pentru sprijinul acordat” dezvoltării aptitudinilor sale muzicale.

Și subliniază cu subtilă ironie: „Sper să fiu înțeles și să nu mi se atribuie calificative injurioase, sau să se răstălmăcească atitudinea mea în mod răuvoitor: acest lucru nu l-ar putea face decât un dușman al libertății și al regimului democrat-popular...” 

 "Gravă hotărâre"

La  28 mai 1959, pianistul scrie părinților despre „grava hotărâre” pe care a luat-o, motivată de intensitatea „acestui sentiment nou, puternic și mai prețios decât orice”, care l-a determinat să renunțe la „o viață tihnită, sigură și îmbelșugată, la  onoruri și prețuirea prietenilor, la toți care m-au ajutat particular și oficial”.

Florica Musicescu
Florica Musicescu a fost prima profesoară de pian a lui Mîndru Katz
Image source: 
Wikipedia

Este mișcător că nu uită să amintească în scrisoarea sa de mult iubita lui profesoară de pian, Florica Musicescu, „acel om minunat și pedagogă ne mai întâlnită, căreia-i datorez mai mult decât oricui pe lume.”

Mîndru Katz este conștient că decizia sa le va crea probleme părinților („știu ce lovitură înseamnă asta pentru voi”), de asemenea, că autoritățile îi vor șicana familia și vor face tot ce le stătea în putere, legal și ilegal, pentru a-i împiedica să-l revadă: „Nu îndrăznesc în acest moment să mă gândesc cum, și când și dacă ne vom revedea. Să sperăm.”  

Dintr-o notă informativă mai veche, aflăm  că pianistul s-a plâns unei persoane apropiate, că, înaintea unui turneu, a primit pașaportul și viza de ieșire din țară „cu 20 de minute înainte de decolarea avionului”.

Aflăm din aceeași notă că pianistul era profund nemulțumit de condițiile care i se ofereau în turneele din străinătate. De altfel, o copie a contractului încheiat de Mîndru Katz cu OSTA cu ocazia turneului său din 1958 menționează între altele obligația artistului de a plăti anticipat taxele de obținere a vizelor, costul biletelor de avion, „întreținerea” sa pe perioada turneului, cota de impresariat de „15% din valoarea onorariilor globale brute încasate pentru concerte/înregistrări/transmisiuni radiodifuzate/ transmisii televizate, etc.

Într-un raport „confidențial” din 25 aprilie 1957, semnat de Ministrul R.P.R. la Londra N. Korcinschi, adresat Locțiitorului Ministrului de Externe de la București, T. Rudenco, sunt menționate și alte nemulțumiri ale lui Mîndru Katz legate de interdicția impusă de legația noastră de a avea contacte cu impresari sau personalități din lumea culturală: „<<Teoria>> pe care a enunțat-o tov. Katz, (…) este că trebuie să-l lăsăm pe dânsul <<să dezvolte legături fără intervenția și fără prezența legație>> căci legația poate numai să împiedice dezvoltarea legăturilor. Încercarea noastră de a-l convinge pe tov. Katz că însăși prezența sa la Londra dezminte cele afirmate de el și că recitalul său la legație a fost cea mai bună dovadă că reprezentanți de seamă ai vieții muzicale engleze – cu vederi politice diferite – întrețin legături cu legația și că în consecință să nu caute a stabili legături cu oameni care nu vor să audă de legație, căci nu avem nevoie de legături cu asemenea persoane – aceste încercări ale noastre au fost respinse de tov. Katz.

Persoana vizată direct de raportul secret este jurnalistul Miron Grindea, stabilit în Anglia la sfârșitul anilor ’30. Grindea era cronicar literar și muzical și editor al revistei ADAM (acronimul lui „Arts, Drama, Architecture and Music”). Raportul ministrului român precizează: „N-am reușit să aflăm cum a luat Grindea contact cu tov. Katz și de unde a știut numele hotelului în care a locuit, fapt este că înainte de a pleca în Islanda, tov. Katz a fost vizitat de Grindea la hotel și a fost invitat de acesta la el acasă. După întoarcerea din Islanda, noi am căutat pe cât posibil să-i facem diverse programe lui tov. Katz ca să-l îndepărtăm de Grindea, lucru ce a reușit doar parțial deoarece tov. Katz a găsit uneori pretexte mai mult sau mai puțin plauzibile pentru a refuza invitația noastră, acceptând însă invitațiile lui Grindea. (....). Remarcăm aici că în metoda folosită de Grindea față de tov. Katz au revenit elemente pe care le-a folosit și față de Silvestri”- (dirijorul rămas în Anglia în 1958, care a făcut carieră la pupitru unor mari orchestre și a adus în prim plan orchestra din Bournemouth).

Note informative

Nu doar asemenea rapoarte îngreunau obținerea vizelor de ieșire din țară. Alte documente ale Securității semnalează un așa-zis „incident”, considerat a fi o încălcare a regulilor. O notă semnată de agentul „David” menționează: „Pianistul Mîndru Katz când a fost la Paris ultima dată a luat și scrisori de la diferite persoane din țară, pentru a le duce la cunoscuții lor din Franța și Anglia. Mîndru Katz  a reușit să ducă scrisorile în Franța însă (...) nu corespondența pentru Anglia pentru că la deplasarea acestuia de la Paris la Londra, transportul bagajelor personale s-a făcut prin grija reprezentanței românești de la Paris. La sosirea bagajelor la Londra, Mîndru Katz a constat că are toate bagajele sosite, mai puțin plicurile primite din țară. Unii din cei care au dat scrisori prin Mîndru Katz, se tem în prezent că vor face obiectul unor măsuri din partea organelor de stat.

Mîndru Katz
Mîndru Katz a fost urmărit de Securitate atât în România cât și în străinătate
Image source: 
Ioana Voicu Arnăuțoiu

Când a descoperit că bagajul lui fusese „controlat” și scrisorile au dispărut, Mîndru Katz și-a dat seama că a intrat în vizorul Securității. Dar aprecierile de care s-a bucurat încă de la primele apariții pe scena Sălii Gaveau, la Paris, și alături de Orchestra Filarmonicii din Londra, au generat comentarii elogioase la adresa școlii muzicale românești.

În aceste condiții Ministerul Învățământului și Culturii a convins Direcția pentru Controlul Străinilor și Pașapoarte să treacă peste opinia negativă a Direcției a-III-a a Securității și să-l lase pe Mîndru Katz să plece în străinătate și în anul următor.  

Astfel, Mîndru Katz a plecat în turneu în Anglia și în 1958, de data aceasta având un comportament prudent. De altfel, ne având bani să închirieze o sală cu pian în care să poată studia pentru concerte și imprimări, a fost obligat să „repete zilnic câteva ore pe pianul” din sediul Legației României.

În raportul său către MAE, noul Ministru al României la Londra, P. Bălăceanu, consemnează: „Fără a putea afirma categoric că de data aceasta KATZ n-a avut legături cu persoane care au plecat din țara noastră, totuși noi n-am observat să fi avut asemenea legături.”

Același diplomat scrie pe larg despre concertele și imprimările făcute de Mîndru Katz  în timpul acestui turneu și concluzionează: „suntem de părere că Mîndru Katz a avut o comportare corespunzătoare din toate punctele de vedere  iar succesul frumos pe care l-a obținut, a contribuit la creșterea prestigiului țării noastre, a culturii românești în Anglia.”  

Pentru Mîndru Katz acesta a fost începutul unei mari cariere internaționale. Și, confruntați cu o asemenea situație, Ministerul Culturii de la București și OSTA, au trebuit să aprobe ca pianistul să semneze noi contracte, inclusiv unul de reprezentare în exclusivitate în Marea Britanie, pentru următorii 3 ani, cu impresarul britanic Wilfrid Van Wick.

 

(Va urma)

 
Ascultați Arietta de Joseph Haydn în interpretarea pianistului Mîndru Katz