Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


”System of a down” sau rock pentru Armenia

Trupa rock americană System of a Down, compusă din patru muzicieni de origine armeană, a lansat săptămâna trecută primele sale piese noi după o pauză de 15 ani, informează site-ul revistei Variety. Lansarea celor două piese noi, intitulate "Protect the Land" şi "Genocidal Humanoidz", a fost precedată de un mesaj publicat de formaţia americană pe reţelele de socializare luna trecută, după reizbucnirea conflictului armat dintre Armenia şi Azerbaidjan.
 

"Suntem probabil singura trupă rock care are guverne pe post de duşmani, singura trupă rock implicată într-un război, aşa că am compus aceste cântece pentru a ridica moralul trupelor noastre şi pe cel al armenilor din lumea întreagă", a declarat chitaristul-vocalist Daron Malakian. Lansarea celor două piese noi a fost precedată de un mesaj publicat de formaţia americană pe reţelele de socializare luna trecută, după reizbucnirea conflictului armat dintre Armenia şi Azerbaidjan. Cei patru membri ai trupei System of a Down, care au afirmat că noile piese ale grupului abordează tematica "unui război groaznic şi grav care este îndreptat asupra patriilor noastre culturale, Arţah şi Armenia", potrivit Agerpres. Pentru a-i ajuta pe oamenii care au "o nevoie crucială şi disperată de ajutor", ca şi de produse de primă necesitate, grupul System of a Down a anunţat că toate încasările ce vor fi obţinute de pe urma comercializării acestor două noi single-uri (fiecare este disponibil spre descărcare în format online contra unei donaţii sugerate de cel puţin 1 dolar) vor fi donate în beneficiul organizaţiei de caritate Armenia Fund, care are sediul în Statele Unite şi care furnizează produse de primă necesitate persoanelor aflate în situaţii precare în Arţah şi Armenia. Anterior, trupa a militat constant pentru recunoașterea internațională a genocidului armean. Precedentele realizări notabile din cariera acestui cvartet condus de solistul Serj Tankian includ un premiu Grammy, câştigat în 2006, şi alte patru nominalizări la Grammy Awards, iar trei dintre cele cinci albume de studio ale sale au debutat pe primul loc în topul american - Billboard 200. Dar, în pofida succesului de care se bucură în rândul publicului şi al criticilor de specialitate, trupa System of a Down a rămas în mare parte inactivă pe plan muzical începând din 2006. 

https://systemofadown.bandcamp.com/album/protect-the-land-genocidal-huma...