Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


A murit Fats Domino, legenda rock'n'roll a anilor ‘50

Legendarul muzician Fats Domino, unul dintre cei mai importanţi artişti rock'n'roll din perioada anilor 1950-1960, a murit la vârsta de 89 de ani, informează BBC.

Cântăreţul originar din New Orleans a vândut mai mult de 65 de milioane de discuri, depăşindu-i pe toţi performerii rock and roll, cu excepţia lui Elvis.

Single-ul său de debut care s-a vândut într-un milion de exemplare "The Fat Man" este creditat de unii drept primul disc rock and roll.

Fats Domino a fost unul dintre primii artişti rhythm and blues care şi-a câştigat popularitatea în rândul publicului de culoare albă. El a fost cunoscut pentru cântece precum "Ain't That A Shame" şi "Blueberry Hill".

 

 

Sursa: youtube.com

Muzica lui Domino a influenţat artişti în anii 1960-1970. Elvis Presley l-a prezentat pe Fats Domino în unul dintre concertele sale de la Las Vegas, spunând: "acest gentleman a avut o influenţă uriaşă asupra mea când am început să cânt".

Paul McCartney a scris, potrivit unor surse, că melodia "Lady Madonna" a fost creată în stilul lui Domino. 

În 1986, Fats Domino s-a aflat printre primii artişti incluşi în Rock and Roll Hall of Fame.

3017