Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mihai Poliţeanu (Iniţiativa România): Premierul a deschis uşa sesizării Comisiei de la Veneţia

Mihai Politeanu Initiativa Romania Premier Mihai Tudose Comisie Venetia.jpg

ONG-urile cer sesizarea Comisiei de la Veneţia în privinţa legilor justiţiei (Sursa foto: pixabay)
ONG-urile cer sesizarea Comisiei de la Veneţia în privinţa legilor justiţiei (Sursa foto: pixabay)

Organizaţiile civice au decis să continue protestele de stradă, după întâlnirea de miercuri cu premierul Mihai Tudose. Reprezentanţi ai societăţii civile au discutat cu şeful Executivului la Palatul Victoria, despre modificarea legilor justiţiei şi a Codului Penal.

Membrii ONG-urilor au cerut între altele sesizarea Comisiei de la Veneţia şi demiterea ministrului Tudorel Toader.

Discuţiile cu premierul nu s-au soldat cu vreo concluzie favorabilă, spune la RFI Mihai Poliţeanu, membru fondator al platformei Iniţiativa România: ”Am avut trei solicitări punctuale şi foarte clare. Unu: sesizarea Comisiei de la Veneţia în legătură cu pachetul de legi ale justiţiei şi ulterior cu pachetul de modificări ale legislaţiei penale (...). A doua cerinţă pe care am avut-o a fost prorogarea, adică amânarea aplicării legilor justiţiei, până la momentul în care Comisia de la Veneţia îşi spune opinia cu privire la aceste legi şi după o consultare reală în special a profesioniştilor din sistemul judiciar. A treia cerinţă a fost demiterea imediată a ministrului Justiţiei, care din punctul nostru de vedere nu mai are nici un fel de credibilitate morală şi profesională, pentru a fi ministru al Justiţiei”.

„Am rămas pe poziţii opuse, aşa cum am intrat. Singurul lucru la care a deschis, să zicem, uşa este sesizarea Comisiei de la Veneţia. Premierul a promis că va evalua situaţia în legătură cu Comisia de la Veneţia şi va reveni cu o informare sau cu un punct de vedere privind sesizarea Comisiei”, precizează Mihai Poliţeanu.

Mihai Poliţeanu, despre întâlnirea ONG-urilor cu premierul Mihai Tudose
1298