Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Trump nu știe ce-i adevărul--interviu cu Eric Rauchway

rauchway1.jpg

Eric Rauchway, profesor de istorie la Universitatea statului California--Davis
Eric Rauchway, profesor de istorie la Universitatea statului California--Davis
Image source: 
UC-DAVIS

Eric Rauchway este profesor de istorie americană la Universitatea statului California--Davis. Autor a șase cărți de specialitate-- ultima dintre ele, RĂZBOIUL DE IARNĂ, consacrată dificilei tranziții de la Hoover la Roosevelt și publicată în 2018 la editura Basic Books--și a unui roman, el desfășoară o intensă activitatate de consultanță și este prezent în publicații prestigioase precum New York Times și Times Literary Supplement.

 

Eric Rauchway face o tentativă de poziționare istorică, de contextualizare a recent incheiatei președinții Trump. Al 45-lea președinte a fost și rămîne o figura aparte, care se bucură de o enormă popularitate, neafectată substanțial nici de catastrofalul său eșec anti-pandemic și  tensiunile rasiale și sociale pe care le-a adîncit și exploatat,  nici de actul său final, unic în istoria Americii,  încercarea, terminată în  insurecție și violență, de a nulifica rezultatul alegerilor prezidențiale și instaura un regim autocratic.

Eric Rauchway:  Final de mandat atît de furtunos nu știu să mai fi  fost.  Similitudini ar fi, una dintre ele cu Herbert Hoover, care în 1932, după ce a pierdut categoric, și-a petrecut ultima lună în funcție încercînd, fără a reuși, să obstrucționeze pregătirile de lansare a  proiectului de reformă economică a succesorului său, Roosevelt.  Hoover însă n-a negat, precum Trump, că a pierdut alegerile.

Reporter:  În materie de rasism afișat,  și ca subiect al procedurilor de destituire, Trump seamănă cu Andrew Johnson, locatar la Casa Albă între 1865 și 1869

Eric Rauchway:  Ambii au fost destul de sinceri în rasismul lor. Este mult mai semnificativ acum decît în urmă cu două secole. De la mișcarea pentru drepturi civice președinții americani s-au ferit să-și manifeste rasismul.  Nu și  Donald Trump,  care l-a etalat într-o manieră ce nu mai fusese văzută din secolul al XIX-lea.

Reporter: Are egal al 45-lea președinte în materie de impulsuri invrăjbitoare și sedițioase? Circulă analogii cu Franklin Pierce și James Buchanan, predecesorii imediați ai lui Lincoln, care a cules recolta otrăvită semănată de ei prin opinii pro-sclavagiste sau,  în cazul ultimului, prin refuzul de a stîrpi din fașă mișcarea secesionistă.

Eric Rauchway:   Pierce și Buchanan au fost președinți într-o epocă  în care diviziunile din Statele Unite erau reale și manifeste. Președintele Trump le-a creat, într-o măsură mult mai mare decît Pierce și Buchanan.

Reporter:   Există, în galeria prezidențială americană, o figura care a  gestionat atît de dezastruos o criză epidemiologică?  Gîndul ne duce la  Woodrow Wilson în perioada Gripei Spaniole, sau la Ronald Reagan, care prea multă vreme a ignorat sau minimizat gravitatea epidemiei de SIDA.

Erich Rauchway:   Ambele analogii sunt acceptabile. Dacă ieșim din perimetrul dezastrelor medicale, l-aș menționa încă o dată pe Herbert Hoover, care a refuzat cu încăpățînare, vreme de patru ani,  să facă ceva util cînd țara era lovită de  Marea Criză Economică. Ceva din aceeași mentalitate există și la Trump: asta-i situația,  n-avem ce-i face, trebuie să fie vină sau responsabilitatea altuia,  dacă nu facem nimic dispare de la sine.

Reporter: Nu-l putem înscrie pe Bush Jr. în aceeași rubrică ? Prestația sa înainte și după uraganul Katrina din 2005 a intrat în analele incompetenței și delăsării prezidențiale.

Eric Rauchway:  Una dintre principalele asemănări pe care le-aș evidenția este că atît Bush Jr. cît și Trump au crezut că la subalterni, inclusiv cei plasați la cîrma instituțiilor de forță, loialitatea contează mai mult decît competența.  În ambele cazuri s-a văzut cît de nocivă este o astfel de atitudine pentru buna funcționare a instituțiilor publice.

Reporter:  Unde l-ați plasa pe Trump în ce privește tentativele de a trage foloase personale, de a-și exploata funcția pentru profit?

Eric Rauchway:  Din acest punct de vedere n-are egal.  Lipsa de transparență  în privința finanțelor și  refuzul de a se distanța formal de vechile afaceri  n-au precedent în  epoca modernă a instituției prezidențiale. Doar Trump a făcut asta, și speranța mea ferventă este că se vor lua măsuri să nu se repete.

Reporter:   Patru ani, cei trumpieni, în care mai toate limitele, distincțiile--în privința conflictului de interese printre multe altele-- s-au estompat pînă la dispariție.

Eric Rauchway:  Cu cît ne îndepărtăm mai mult în timp, cu atît președinția e mai diferită ca instituție.  În secolul al XIX-lea nu cred că se acorda atenție atît de mare situației financiare a unui președinte, deci este posibil ca unii dintre ei să fi păstrat afaceri  care să favorizeze conflictul de interese.  Pe măsură ce autoritatea instituției prezidențiale s-a extins,  și cu deosebire de la mijlocul secolului trecut, astfel de chestiuni au început să fie examinate mai atent și a devenit normă, nu însă și lege,  ca un președinte să se țină la distanță de afaceri. În era modernă,  publicarea declarațiilor de impozit  e ceva normal, însă Trump a refuzat s-o facă.  Un individ ca  el,  oricînd dispus să folosească puterile discreționare ale funcției  în sfere economice precum tarifele comerciale,  ar fi avut obligația juridică și chiar morală de a evita pînă și APARENȚA conflictului de interese. 

Reporter:  Ce se poate spune în privința valorilor lui personale? A fost altul ca el, trăitor într-o realitate alternativă, generator al unui torent zilnic de distorsiuni, fabulatii, exagerări și neadevăruri?  În această din urmă categorie, bilanțul final, stabilit de cotidianul Washington Post, este de 30.573, 21 pe zi.

Eric Rauchway:  Nu știu de un caz similar.  Dexteritatea retorică, abilitatea de a parcurge toată gama,  de la adevăr prin voalare, ocolire și impodobire pînă la minciună,  e o trăsătură a politicianului dintotdeauna.  Mulți alții au pășit peste granița adevărului. Dar în toate cazurile la care mă pot gîndi,  știau care-i  și ce-i adevărul. Nu-s sigur că Trump a știut vreodată.

Reporter:  Sunteți un savant al instituției prezidențiale, prin definiție deci și al post-prezidentialismului american.  Cum va arăta post-președinția lui Trump?  Unde va fi, pe scara ce merge de la John Tyler--care după 1845, cînd și-a terminat mandatul, și-a risipit prestigiul acumulat--la Richard Nixon, exemplu  de parcurs post-prezidențial pozitiv? E Trump capabil de evoluție în sensul lui Nixon?

Eric Rauchway:  Nu-mi pot imagina că va trăi cît Herbert Hoover,  încă 30 și ceva de ani după  terminarea mandatului, sau că va avea, precum Hoover, un proiect post-prezidențial de "ispășire a păcatelor".  Diferența între cei mai influenți foști președinți și Trump va fi probabil că ei au reușit să joace un rol--în cazul lui Richard Nixon cel de om de stat respectabil.  La  Donald Trump totul e la vedere, nu-i în stare să joace un rol.    Alt Trump nu există.  Necunoscuta este nu Trump ci  dacă americanii vor continua să-l accepte și să-l urmeze așa cum este.

Reporter:  Și dacă vor dori o întoarcere la prestația și ideologia care au adus democrația americană atît de aproape de prăpastie.

Eric Rauchway:  Exact. Foarte multe vor depinde de lecția pe care o învățăm după evenimentele de la 6 ianuarie. În opinia mea, una dintre cele mai rele caracteristici ale președinției americane a ultimei jumătăți de secol a fost aceea că le oferă titularilor impunitate. Începe cu Richard Nixon și grațierea pe care i-a acordat-o succesorul său,  act care a dovedit că președintele e socotit mai presus de lege.

 
Eric Rauchway intervievat de corespondentul RFI în SUA Radu Tudor