Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Marii investitori se retrag din Bulgaria

constructia-centralei-belene-fost-intrerupta-foto-reuters.jpg

Construcţia centralei de la Belene a fost întreruptă. Foto: Reuters

Politica economică incoerentă a partidului „Cetăţeni pentru dezvoltarea europeană a Bulgariei”, condus de ex-generalul de poliţie Boiko Borisov, a stat la baza retragerii unor mari investitori în energie precum E.ON şi RWE din Germania, Enel din Italia şi Toshiba din Japonia. La aceasta se adaugă corupţia în etajele superioare ale puterii şi presiunile populiste de tot felul care au precedat ultimele alegeri prezidenţiale şi cele locale.

Corespondentul RFI la Sofia, Petio Petkov:

Companiile se pregătesc să părăsească Bulgaria ca reacţie la amendamentele restrictive la Legea surselor energetice neconvenţionale. Guvernul Borisov a modificat o dată această lege cu un an în urmă, ceea ce a avut ca rezultat retragerea japonezilor din Toshiba. Proiectul japonez a fost prezentat până nu de mult drept un exemplu pentru modul în care sunt aplicate tehnologiile de vârf în sectorul energiei verzi.

La începutul lui decembrie au plecat nemţii din concernul E.ON care au vândut pachetul majoritar în regionala „Nord-est” de distribuire a energiei electrice. Un alt concern german – RWE – a renunţat la proiectul nuclear Belene şi şi-a închis reprezentanţa de la Sofia din lipsa de perspectivă. La finele lunii iunie s-a retras din Bulgaria şi concernul energetic Enel din Italia. În acest context, compania americană AES Wind Power şi-a transferat reprezentanţa din Sofia la Varşovia, de unde îşi conduce parcul eolian construit în zona oraşului Balcic.

Ca o reacţie la ultimele amendamente la Legea surselor energetice neconvenţionale au renunţat la ideea de a investi în acest sector mai multe companii străine printre care şi două din Coreea de Sud.

Statistica naţională informează despre scăderea drastică a investiţiilor străine, de patru ori mai mici în comparaţie cu 2008. În perioada ianuarie - octombrie, investiţiile directe au fost de numai 668 de milioane de euro – adică 1,7% din PIB. La începutul secolului acest indicator a fost de zece ori mai mare – 17% din PIB.

Guvernanţii însă rămân optimişti. Ministrul economiei, energeticii şi turismului, Traicio Traikov, a declarat că scăderea se datorează retragerii cumpărătorilor de apartamente şi case de vacanţă din Marea Britanie, Irlanda şi alte ţări europene. Investiţiile în industria bulgară însă s-au menţinut la nivelul de acum trei-patru ani. Liderul confederaţiei sindicale „Podkrepa”, Konstantin Trencev, nu împărtăşeşte optimismul ministrului. Comentând retragerea concernului german E.ON, el a declarat că aceasta reprezintă un puternic semnal negativ.

RWE a anunţat că se retrag întrucât "corupţia şi birocraţia au blocat realizarea tuturor proiectelor" lor în energetica bulgară. E.ON, pe de altă parte, a vorbit direct despre presiunile la care sunt supuşi investitorii străini în acest sector şi instabilitatea legilor ce guvernează piaţa energetică. Premierul Boiko Borisov i-a acuzat în ajunul ultimelor alegeri pe proprietarii străini ai reţelelor de distribuire a energiei electrice că se îmbogăţesc pe spinarea bulgarului de rând.

 
Petio Petkov: Companiile părăsesc Bulgaria ca reacţie la amendamentele restrictive la Legea surselor energetice neconvenţionale