Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Reforma NSA, un exerciţiu de imagine

obama_nsa_reuters_img.jpg

Reforma NSA, un exerciţiu de imagine

Discursul preşedintelui Obama de la sfîrşitul săptămînii trecute a trasat liniile directoare ale proiectului de reformă a spionajului electronic american. Schimbările, care nu vor afecta capacităţile sau scopul programelor sunt, în esenţă, un exerciţiu de imagine. Soarta restructurării NSA-ului se va decide, în următorii doi ani, în arena politică.

S-a produs, în ultimele zile, o subtilă schimbare de accent, pentru a muta dezbaterile într-o direcţie care să garanteze că, în materie de spionaj electronic, se modifică ici-colo, dar nu se schimbă nimic. S-a practicat, în special ieri, în teleprogramele politice duminicale, o retorică a pericolului extern, o naraţiune în care Snowden figurează ca un uneltitor în slujba duşmanilor Americii.

Tonul a fost dat de Preşedinte în discursul de pe 17 ianuarie.
Nu putem dezarma unilateral serviciile noastre de informaţii. Ştim că spionajul altor ţări, inclusiv al unora care se prefac surprinse de scurgerile Snowden, încearcă tot timpul să penetreze reţelele noastre private şi statale, să asculte convorbirile noastre, să intercepteze mesajele noastre, să vulnerabilizeze sistemele noastre“.

Ideea aceasta a pericolului difuz şi crescînd a revenit în intervenţiile responsabililor politici.
Apărătorii spaţiului privat nu par să priceapă că pentru o parte a lumii rămînem Satana, că se fasonează bombe noi, se antrenează terorişti noi, că se manifestă în lume un nivel nou de cruzime în faţa căruia trebuie să ne păstrăm vigilenţa“, consideră Dianne Feinstein, care conduce comitetul senatorial pentru serviciile secrete şi care va juca un rol crucial în dezbaterile ce vin, pînă pe 28 martie, cînd urmează să se încheie consultările privind implementarea unor reforme preconizate de preşedinte, şi pînă în iunie 2015, cînd expiră o serie de reglementări care guvernează activitatea NSA-ului.

Cînd fugi în China, acest bastion al libertăţii Internet-ului, apoi în Rusia, alt bastion, suspiciunea că a fost altceva la mijloc e justificată, cu atît mai mult cu cît informaţiile sustrase au puţin de-a face cu libertăţi individuale şi foarte mult cu secrete militare. O parte din operaţiunile militare desfăşurate în străinătate au trebuit sistate“, a dezvăluit Mike Rogers, liderul comitetului de resort din Cameră, care, înfăţişîndu-l pe Snowden într-o lumină nouă, introduce în conversaţia publică elemente care să limiteze libertatea de manevră a oponenţilor programelor de monitorizare.

Discursul prezidenţial de pe 17 ianuarie este foarte important, pentru că Obama, iniţial apropiat de apărătorii libertăţilor civice vine acum, după cinci ani de acces la secrete, şi ne spune că lumea este extrem de periculoasă şi avem nevoie de uneltele de apărare furnizate de NSA. E greu de imaginat, în aceste condiţii, că se vor produce schimbări fundamentale, împotriva voinţei preşedintelui“, opina în acest sens fostul preşedinte al Parlamentului Federal, Newt Gingrich.
 

Corespondentul RFI în SUA Radu Tudor