Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mali, un război european

mali-102.jpg

Mali, un război european. REUTERS/Joe Penney

Nicio țară europeană nu dorește ca în vestul Africii, în coasta Europei practic, să apară un stat terorist, care să organizeze acțiuni criminale și pe continentul nostru. Zilele trecute, la o cină, o prietenă nu ezi­ta să își dezvăluie ignoranța: „Sincer, nu înțeleg de ce vorbim atât despre Mali. Pâ­nă acum câteva zile, nici nu auzisem de ei, acum afli că de-acolo ar putea veni valuri de teroriști în Eu­ro­pa, că trebuie să tri­mi­tem trupe, că altfel se trans­for­mă în­tr-un nou Afga­nis­tan. Noi de ce nu știm ni­mic?“. O analiză de Luca Niculescu.

La fel ca ea, marea majoritate a românilor nu știe mare lucru despre acest stat din vestul Africii, o ța­ră de cinci ori mai mare de­cât Ro­mâ­nia. Și de ce ar ști? E vorba despre un stat african sărac, iar presa de la București e atât de concentrată pe problemele interne, încât actualitatea internațională este tre­cută deseori la finalul jurnalului și doar dacă sunt imagini „spectaculoase“.

Ca urmare, nu e de mirare surpriza când vezi că anul începe cu un război. Un răz­boi francez în Africa? De asta am mai au­zit. Armata franceză a mai intervenit în câ­teva țări de pe continent (în Ciad, în Coas­ta de Fildeș) la apelul guvernelor lo­cale sau pentru a calma câte o situație post­electorală. De data aceasta, e însă ceva mai mult. Numărul soldaților deplasați (2.500) și miza conflictului depășesc cadrul unei in­tervenții stricte și punctuale.

Tensiuni vechi

Tensiunile din Mali sunt vechi. De zeci de ani există dispute între nordul și sudul ță­rii. În nordul puțin populat locuiesc în ge­neral celebrii tuaregi, care vor inde­pen­den­ța acelei regiuni. Ei îi acuză pe cei din sud (90% din populația de 13 milioane de locuitori, concentrată în jurul capitalei, Ba­mako) că neglijează nordul. Agitația a cres­cut și mai mult după căderea re­gi­mului lui Gaddafi, în țara vecină, Libia. Mulți tuaregi care fuseseră alături de Gad­dafi s-au întors în Mali. Bine înarmați (cu arme și muniții luate din depozitele libi­ene), ei au început anul trecut o ofensivă îm­potriva armatei maliene, reușind să cu­cerească mai multe orașe din nord. În plus, tuaregii nu sunt singuri.

Alături de ei se află grupări islamiste radicale, care pro­fită de haosul din regiune pentru a lup­ta și a se infiltra în rândul populației. Cele mai importante sunt AQMI (Al-Qaida în Magrebul Islamic), Ansar Eddine (Apă­ră­torul Islamului), o organizație tuaregă, și Mișcarea pentru Unicitate și Jihad din Afri­ca de Vest. Aceste organizații nu au întot­deauna un scop comun și nici nu sunt toa­te la fel de radicale.

Unele sunt compuse doar din bandiți al căror scop e să câștige bani din răpiri, contrabandă cu droguri, trafic de arme, altele au o componentă re­ligioasă și jihadistă puternică, altele pro­vin din grupările independentiste tuarege tradiționale.

Numărul luptătorilor se si­tuează undeva între 5.000 și 6.000, sunt înarmați cu arme ușoare, unii sunt bine antrenați, alții sunt doar aventurieri. Banii pentru arme și combatanți vin din ope­rațiuni criminale, dar și din finanțări de peste granițe. Potrivit săptămânalului fran­cez Le Canard Enchainé (publicaţie sa­ti­rică, bine in­for­mată în dosare delicate), in­tegriștii care lup­tau pentru independența Maliului de nord ar fi primit un ajutor în dolari din partea Qatarului.

În ultimele luni, situația se deteriorase și mai mult în Mali. O lovitură de stat mi­litară a dus la căderea fostului președinte Touré, în primăvara lui 2012. Deși la pu­tere a venit un nou pre­șe­dinte, rebelii din nord și-au continuat ofen­siva. Isla­miș­tii au început să dis­trugă celebrele mau­solee din Tom­buctu, aflate în pa­tri­moniul UNESCO. Pre­șe­dintele fran­cez, Fran­çois Hollande, a spus în mai multe rânduri că este „insuportabil, inad­misibil, inacceptabil“ ce se în­tâm­plă în nordul țării, aver­ti­zând asupra pericolului te­rorist. Franța a intervenit deci militar la în­ceputul lui ianuarie, răspunzând unei so­licitări a președintelui malian.

Francezii luptă, europenii ezită

De ce intervine însă Franța și de ce acum? În primul rând, pentru că este o fostă putere colonială în Mali (aproape 80 de ani, din 1883 până în 1960). Relațiile din­tre fostele puteri și fostele colonii sunt în­totdeauna complicate, dar se mai întâmplă ca fostele puteri să intervină la cererea gu­vernelor legitime. În al doilea rând, în Ma­li trăiesc câteva mii de cetățeni francezi, care trebuie protejați.

Franța se temea că, dacă nu intervine repede, tot Maliul ar fi că­zut în mâinile islamiștilor. Pe 10 ia­nu­arie, rebelii din nord au trecut de granița imaginară care desparte cele două regiuni, cucerind orașul Koma. Următorul pas ar fi fost capitala Bamako. S-ar fi instalat ha­osul, riscul destabilizării întregii regiuni fi­ind și mai mare. Ca urmare, pe 11 ia­nu­arie, Franța a intervenit, acționând în ca­drul unui mandat al Consiliului de Se­cu­ritate al ONU. Franța nu are interese eco­nomice majore în Mali (e pe locul 111 în to­pul investitorilor), dar are interese eco­nomice mari într-o țară vecină, Niger, de unde se extrage o bună parte din uraniul cu care funcționează centralele nucleare franceze, centrale care asigură mai mult de jumătate din energia consumată în Fran­ța.

Interesele Europei

Nu numai Franța are interese în regiune, ci întreaga Europă. Nicio țară europeană nu dorește ca în vestul Africii, în coasta Europei practic, să apară un stat terorist, care să organizeze acțiuni criminale și pe con­tinentul nostru. Recentul episod din Algeria, cu zecile de oameni morți în ur­ma unei luări de ostatici, arată care este riscul. E foarte posibil ca teroriștii care au luat ostaticii de la In Aménas să se fi an­trenat în Mali în ultimele luni. Europa se mobilizează. Dar o face destul de încet și neconvingător.

Statele europene ajută Fran­ța cu avioane de transport, cu acțiuni umanitare pentru zecile de mii de re­fu­giați și cu o misiune de formare și an­trenament al armatei maliene. După cum scria ziarul german Süddeutsche Zeitung, ideea acestei misiuni e „aproape ridicolă. E greu de crezut că soldații malieni vor avea timp acum de multe antrenamente, când au de dus un război în centrul și nordul țării“. În plus, aceste stagii de for­mare pentru militari sunt întotdeauna cu du­blu tăiș. Ani buni, profesioniști ame­ri­cani au antrenat armata maliană. Sol­dații formați de americani sunt cei care l-au răsturnat de la putere pe fostul pre­șe­dinte Traoré, în urmă cu aproximativ un an.

Care sunt scenariile, acum, că războiul a început? Există voci care spun că Maliul riscă să fie pentru Franța ceea ce Afg­a­nistanul a fost pentru americani: o ope­rațiune de lungă durată, cu un succes in­cert. Mali nu e totuși Afganistanul. Nu exis­tă atâția munți și grote în Mali în care să te poți ascunde. O bună parte a jiha­diştilor sunt de „import“, nu cunosc atât de bine terenul din Mali, nu sunt la ei aca­să. Cu ajutorul tuaregilor ar putea duce însă un război de hărțuială împotriva ar­matei franceze, făcând victime ici și colo, victime care ar zdruncina moralul opiniei pu­blice franceze, ce va începe să se în­trebe și ea „ce caută Franța în Mali?“. Pâ­nă acum, peste 60% dintre francezi susțin operațiunea.

Franța se bizuie și pe sprijinul care va veni de la țările din Africa de Vest, care vor trimite trupe combatante, aproximativ 2.000 de soldați. Unii dintre ei sunt bine instruiți, cum ar fi nigerienii, care luptă de peste zece ani împotriva islamiștilor din Boko Haram. Toate aceste state, în­cepând cu Burkina Fasso și terminând cu Senegalul, au tot interesul ca Mali să ră­mână o țară stabilă, temându-se în primul rând de valurile de refugiați care vor veni în cazul în care islamiștii ajung la putere.

Cât timp va dura intervenția franceză în Mali? „Cât timp va fi necesar pentru a învinge terorismul!“, a răspuns François Hollande. Președintele francez pare că își pregătește concetățenii pentru o in­ter­venție care poate fi de durată. Chiar dacă nu va câștiga războiul din Mali, în sensul că teroriștii nu vor depune armele și nu vor semna capitularea, așa cum se în­tâm­plă în războaiele clasice, Franța va câștiga măcar timp. Grupările teroriste vor fi slă­bite de această luptă și vor căuta probabil un alt refugiu. Rămâne de văzut unde. Şi cine se va angaja în următorul război.

                                                                                                                                                                                                                       Articol apărut în Revista 22.