Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Mircea Geoană: Este absolut firesc ca viitorul comisar european să fie de la PSD

Viitorul comisar european din partea României va trebui să fie din familia social-democrată, declară la RFI senatorul PSD, Mircea Geoană. El spune că dacă va fi vreo şansă să ocupe "o poziţie internaţională de influenţă", nu se va da în lături, dar precizează că "politica în România" rămâne principala sa preocupare.

Viitorul comisar european va trebui să fie de la PSD, spune Mircea Geoană. "Este absolut elementar faptul că un Executiv european, cum este cazul Comisiei reflectă practic guvernele europene. Guvernul de la Bucureşti este un Guvern cu principal partid PSD-ul, este absolut firesc să fie un comisar din familia social-democrată. A fost un comisar, domnul Cioloş, din familia popularilor europeni. Cred că este absolut democratic, legitim, cred că nimeni nu poate contesta faptul că cei care au majoritatea în Parlament şi care formează axul central al guvernării dau şi comisarul european", afirmă senatorul PSD.

"Mai puţin important pentru mine este subiectul culorii politice, deşi este foarte important ca stânga să câştige în Europa, pentru a vedea şi altceva decât austeritate pe burta goală, dar dincolo de acest subiect, importante sunt şi persoana şi portofoliul, important este ce va face după ce va fi numit. N-aş vrea să ajungem la spartul târgului şi să obţinem ca în 2007 Multilingvism şi să alegem ultimii, pentru că alţii şi-au făcut lecţiile şi noi n-am apucat să ne facem un lobby. Pentru Cioloş a început lobby-ul intern şi extern cu doi ani de zile mai devreme faţă de 2009. Suntem la câteva luni şi încă nu ne-am hotărât ce vrem să facem şi cu cine mergem în această direcţie", observă senatorul social-democrat.

Întrebat dacă l-ar tenta postul de comisar european, Mircea Geoană a răspuns: "Dacă va fi vreo şansă să ocup o poziţie internaţională de influenţă, nu mă dau în lături, e un lucru important pentru ţară şi pentru mine, nu trebuie să mă ascund, dar mai important decât asta este să redevenim ambiţioşi şi să ştim să ne urmărim cu perseverenţă, cu inteligenţă, cu sofisticare interesele generale. Pentru mine, politica în România rămâne în continuare principala mea preocupare".

Mircea Geoană, intervievat de Cosmin Ruscior, despre postul de comisar european ce-i revine României