Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Închiderea centrului de la Guantanamo, amânată

inchiderea-centruluii-guantanamo-amanata.jpeg

Când se va desfiinţa închisoarea de la Guantanamo?

Washingtonul a închis Biroul care lucra la desfiinţarea închisorii militare de la Guantanamo. Decizia îndepărtează şi mai mult perspectiva unei închideri a centrului de detenţie, obiectiv stabilit de preşedintele Barack Obama în campania prezidenţială.

Departamentul american de Stat a desfiinţat Biroul administrativ care lucra de patru ani la închiderea centrului militar de detenţie de la Guantanamo Bay.

Diplomatul american Daniel Fried, emisar special, începând din 2009, al Departamentului de Stat pentru acest dosar, se va ocupa de-acum de sancţiunile americane aplicate Iranului şi Siriei, iar "foştii angajaţi" vor trece în subordinea Direcţiei Juridice a Departamentului de Stat, scrie New York Times.

După ce a promis în campanie şi a repetat acest lucru la începutul primului mandat, în ianuarie 2009, Barack Obama a promulgat la începutul lui ianuarie 2013 o lege care înnoieşte interdicţia de a finanţa transferul de deţinuţi de la Guantanamo Bay atât în străinătate, cât şi în Statele Unite, cu scopul de a fi judecaţi sau încarceraţi. Această legislaţie îndepărtează şi mai mult perspectiva unei închideri a centrului de detenţie de la Guantanamo.

În închisoare se află în continuare 166 de deţinuţi, dintre care 55 au fost declaraţi "eliberabili" de către autorităţile americane. Doar nouă dintre cei 779 de deţinuţi care au trecut prin această temniţă au fost judecaţi şi condamnaţi.