Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Washingtonul, la capătul răbdării faţă de Damasc?

În Siria, confruntările dintre forţele loiale regimului şi rebeli continuă să fie sângeroase, iar mijloacele, "murdare". Secretarul de Stat american, John Kerry, a condamnat "barbaria" de care dă dovadă, în opinia sa, regimul preşedintelui Bashar al-Assad, după ce acesta a utilizat butoaie umplute cu explozivi, pentru a-i anihila pe rebeli. Înaltul oficial de la Washington a adăugat că aceasta ar fi dovada clară că tot forţele loiale lui Assad ar fi recurs şi la arme chimice pentru a înăbuşi revolta.

"Acesta este ultimul act de barbarie al unui regim care a recurs la tortura în masă şi organizată, care a utilizat arme chimice şi care înfometează comunităţi întregi împiedicând livrarea de hrană pentru civilii sirieni", a subliniat secretarul de Stat american, exprimându-şi indignarea că "în fiecare zi butoaie umplute cu explozivi cad peste Alep”.

"Regimul al-Assad îşi arată lumii adevărata faţă", a afirmat Kerry într-un comunicat, comentând informaţiile venite de la Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit căruia opt civili, dintre care cinci copii, ar fi murit în urma atacurilor « neconvenţionale » cu butoaie pline cu TNT.

Noul ton al diplomaţiei americane pare să indice că Washingtonul nu mai are răbdare, mai ales după eşecul negocierilor dintre regimul de la Damasc şi Opoziţie şi după întârzierile în procesul de distrugere a arsenalului chimic. Rusia a anunțat însă că Guvernul sirian se va ţine de promisiune şi va livra următoarea încărcătură de arme chimice înainte de sfârșitul lunii. "Eu nu aș dramatiza problema dezarmării", a declarat viceministrul rus de externe, Ghenadi Gatilov.

Washingtonul s-a arătat nemulţumit că doar două mici încărcături de arme chimice reprezentând aproximativ 4% din arsenalul sirian au părăsit portul Latakia până în prezent, din cele 700 de tone de care țara trebuie să scape până la sfârșitul anului trecut. Gatilov a negat însă că Siria nu-și respectă angajamentele, explicând că întârzierea este provocată de circumstanțe neprevăzute și probleme de securitate.