Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Teologul Radu Preda: S-ar putea să avem în sfârşit primul Papă non-european

teologul-radu-preda-s-ar-putea-sfarsit-avem-primul-papa-non-european.jpg

Papa Benedict al XVI-lea îşi anunţă demisia (Foto: Reuters).

Cine va fi următorul Papă, după demisia lui Benedict al XVI-lea? Presa internaţională va începe în următoarele zile să facă speculaţii. Teologul Radu Preda spune la RFI că viitorul Suveran Pontif ar putea fi un latino-american sau chiar un african.

Radu Preda afirmă că "presa va începe să facă speculaţii, să zică uite, cardinalul de Viena ar putea fi un foarte bun succesor, ar putea fi date exemple din lumea latino-americană sau proaspăt numitul cardinal de New York".

Teologul crede că "Papă poate fi oricine, orice catolic, bărbat, botezat, care are peste 30 de ani, potrivit prevederilor canonice, poate fi un preot de parohie. S-ar putea ca în sfârşit să avem primul papă non-european, adică să vină eventual din Africa sau din America Latină. Biserica Catolică din acest punct de vedere are în mod evident resurse".

Demisia Papei Benedict

Radu Preda, teolog

AscultăDownload

Papa Benedict al XVI-lea îşi anunţă demisia începând cu 28 februarie, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Vaticanului, citat de AFP. "Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada "sede vacante" (locul vacant)", a precizat Federico Lombardi.

"Am ajuns la certitudinea că forţele mele, din cauza vârstei mele înaintate, nu mai sunt apte pentru a exercita adecvat ministerul petrinian", a declarat Papa Benedict al XVI-lea, în vârstă de 85 de ani, în anunţul său în latină, tradus ulterior de Vatican.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a anunţat un "nou Papă pentru Paşti", după demisia lui Benedict al XVI-lea.