Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Italienii, curioşi mai degrabă să afle cine va fi Papă, decât cine va fi prim-ministru

De o săptămână, de când Papa Benedict al XVI-lea şi-a anunţat retragerea de la conducerea Bisericii Catolice, alegerile parlamentare din Peninsulă au trecut nu pe planul doi, ci chiar pe al treilea, dat fiind că în perioada 12-16 februarie s-a desfăşurat şi Festivalul Naţional de Muzică Uşoară de la Sanremo.

Corespondenta RFI şi RRA în Italia, Elena Postelnicu

Înainte de ştirea şoc a Suveranului Pontif, tocmai venise o recomandare din partea unor reprezentanţi ai Vaticanului de a nu se lăsa amăgiţi de promisiuni, o aluzie discretă, într-un fel, la promisiunile făcute de Silvio Berlusconi, ba că va anula impozitul asupra primei case, impus de fostul Guvern, ba chiar mai mult, că va restitui sumele încasate din aceste taxe anul trecut.

În prezent, însă, italienii nu mai sunt atât de interesaţi de ceea ce se va întâmpla cu această campanie electorală sau cu alegerile, ci vor să afle ce se va întâmpla cu Papa, când va fi ales noul suveran Pontif. Este de altfel imposibil să nu fii interesat de acest subiect, cu atât mai mult cu cât vezi sute de jurnalişti străini veniţi special la Vatican pentru a vorbi în toată lumea de ceea ce se întâmplă în Capitala italiană. Numai duminică, la penultima rugăciune Angelus spusă de Papa Benedict al XVI-lea de la fereastra apartamentului său în Piaţa San Pietro au asistat o sută de mii de persoane, dintre care jumătate erau turişti străini.

În total, 51 de milioane de cetăţeni italieni ar trebui să se prezinte la alegerile din 24 şi 25 februarie, în cele 20 de regiuni ale ţării. Însă şi de această dată, în ziua de 24 februarie, subiectul central şi interesul cetăţenilor se va îndrepta tot spre Papa Benedict al XVI-lea, care va avea duminică ultima sa apariţie în public şi totodată ultima rugăciune de Angelus, cu patru zile înainte de plecarea sa de la Vatican.

Interesant este că nici unul dintre candidaţii la alegeri, nici măcar Berlusconi nu comentează, nu se plânge de faptul că au suferit de pe urma situaţiei create de Papă.

 

Favoriţii la alegerile din Italia

 

Până la alegerile legislative au mai rămas doar şase zile. Coaliţia de centru-stânga, condusă de Pierluigi Bersani, secretarul Partidului Democrat (PD), rămâne favorită, dar este urmată îndeaproape de coaliţia de centru-dreapta, condusă de fostul premier, Silvio Berlusconi. Diferenţa dintre cele două principale coaliţii este în medie de aproximativ 4%, iar lucrurile nu se vor schimba prea mult până la alegeri.

De asemenea, cele mai multe sondaje dau coaliţia de centru, condusă de actualul premier demisionar, Mario Monti, în scădere, pe locul al patrulea, după mişcarea Movimento 5 Stelle (M5S), a actorului Beppe Grillo.

În prezent, însă, cea mai bună campanie o are Vaticanul, care explică zi de zi ce face Benedict al XVI-lea, cum şi când se va forma Conclavul cardinalilor în vederea alegerii noului Papă, care este legea Vaticanului, cu alte cuvinte, lumea mai degrabă se întreabă, este curioasă să afle cine va fi noul Papă, decât cine va fi noul prim-ministru al Italiei.

Italia, Elena Postelnicu, despre Papa Benedict şi alegerile parlamentare