Cardinalii intră la izolare, pentru a alege noul Suveran Pontif

Evident, toată lumea aşteaptă, unii chiar în Piaţa San Pietro, fumul alb şi apoi cele două cuvinte: "Habemus Papam". Abia după aceea noul Papă apare în public şi rosteşte binecuvântarea Urbi et Orbi de la balconul Bazilicii vaticane.

Mai e însă până acolo. Majoritatea publicaţiilor apreciază că lumea catolică va afla care îi va fi noul lider cel mai probabil joi. Înainte de începerea Conclavului, nu se prefigurase încă nici un favorit.

Ritualul Conclavului

Primul pas al Conclavului este messa, oficiată de cardinalul decan, în acest caz Angelo Sodano, la care iau parte toţi cardinalii, nu doar cardinalii electori şi chiar credincioşii. Urmează procesiunea solemnă către Capela Sixtină. Abia atunci începe de fapt Conclavul propriu-zis, reuniunea cu uşile închise. Chiar asta înseamnă de fapt termenul "conclav": "Cum clave", "închis cu cheia". Fiecare cardinal elector depune jurământul sacru, cu mâna pe Evanghelie. Uşa capelei este sigilată şi rămâne închisă pe durata lucrărilor.

Apoi sunt traşi la sorţi cardinalii care se vor ocupa de adunarea voturilor, de numărarea lor. După fiecare scrutin, voturile sunt puse de fiecare cardinal în urnă, sunt numărate, triate şi apoi arse.

Fiecare etapă are ritualul său, de pildă pe fiecare buletin, cardinalul respectiv scrie de mână un nume, cu o grafie care să nu poată fi identificată. Pentru ca un candidat să fie ales Suveran Pontif, e nevoie de două treimi din voturi. În acest caz, 77 din 115. Rundele de alegeri se tot repetă (de patru ori pe zi), până un candidat reuşeşte să obţină voturile. Până atunci, cardinalii îşi pun unul altuia întrebări şi schimbă informaţii.
La al 33-lea sau al 34-lea scrutin fără rezultat, se trece la balotaj între cei doi cardinali care au obţinut majoritatea voturilor. Dar şi aici e nevoie de o majoritate de două treimi.

Anecdote, exagerări, inedit

Toate aceste proceduri secrete au dus la exagerări, la anecdote, uneori chiar şi la moartea cardinalilor. În special, ideea de a-i ţine izolaţi. Atunci când a început tradiţia, în anii 1200, erau ţinuţi în condiţii mizere uneori, chiar dacă ideea de a-i ţine în acest fel departe de presiunile exterioare (ale regilor de pildă) era una bună, pe fond. Cel mai lung Conclav, cel care a început în 1269, a durat doi ani şi nouă luni. Pentru a-i forţa să se decidă, acoperişul a fost smuls, iar cardinalii au fost expuşi intemperiilor. Noul Papă ales în cele din urmă, Grigore al X-lea, a instaurat pentru următoarele alegeri regimul cu pâine şi apă după cinci zile fără rezultat.

Ar mai fi şi alte curiozităţi: cel mai scurt Conclav a fost în 1939 şi a durat doar 24 de ore, papalitatea care a durat cel mai puţin a fost cea a lui Urban al 7-lea, care a murit la 12 zile după ce a fost ales, din cauza malariei. În 1241, unul dintre cardinali a murit în timpul Conclavului, din pricina condiţiilor dure. A fost ales atunci Celestin al IV-lea, dar şi noul Papă moare după doar 15 zile, din cauza celor 60 de zile de privaţiuni.

În prezent, cardinalilor le sunt acordate alte libertăţi şi condiţii. Acum stau într-un fel de apartamente, renovate în timpul Papei Ioan Paul al II-lea. Mai există şi prevederea sticlei de coniac pentru cardinalii deprimaţi ori stresaţi. Această nevoie a fost recunoscută oficial în 1878, când, înainte de alegerea lui Leon al XIII-lea, cardinalul şambelan a permis cumpărarea unei sticle de coniac. Ce-i drept, a făcut precizarea că e nevoie de prescripţie medicală pentru fiecare pahar distribuit. O altă curiozitate a Conclavului este că electorii pot alege un coleg absent de la Conclav, dar chiar şi un creştin ce nu este episcop.

Favoriţii cursei papale

Există mai mulţi favoriţi, dar nici unul clar. Cel care are votul reformiştilor este arhiepiscopul Vienei, Crishtoph Schonborn. De acesta sunt apropiaţi şi mulţi înalţi prelaţi catolici din România. Din acelaşi grup al reformiştilor mai fac parte doi cardinali germani, cardinalul Bruxelles-ului şi unul dintre cardinalii brazilieni.

Un alt favorit al fi italianul Angelo Scola, arhiepiscopul Milanului, ce l-a sprijinit mult timp pe fostul premier Berlusconi. Mai există apoi tabăra cardinalilor conservatori sau "grupul roman", care doreşte menţinerea puterii în aparatul birocratic al Vaticanului. Aceştia sunt cumva grupaţi în jurul brazilianului Odilo Pedro Scherer, arhiepiscopul de Sao Paolo. Mai există şi aşa-numitul grup american, 11 cardinali, dintre care cel mai influent ar fi Sean O’Malley, arhiepiscop de Boston şi fost călugăr franciscan.

Surpriza poate veni  din partea unor candidaţi mai puţin cunoscuţi, dar văzuţi ca un compromis, de pildă, canadianul Marc Ouellet sau ungurul Peter Erdo. Mai există şi cardinalul ganez Peter Turkson, văzut ca un posibil prim Papă negru.