Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Papi care au schimbat istoria

papa.jpg

REUTERS/Alessandro Bianchi

Biserica Catolică a avut până acum 265 de conducători, iar patru dintre ei au rămas în istorie pentru deciziile controversate pe care le-au luat, anunţă site-ul stirileprotv.ro. Fie că a fost vorba de prima cruciadă împotriva musulmanilor, fie de instaurarea inchiziţiei, cei patru papi au schimbat istoria.

Papii au condus milioane de credincioşi, iar în fruntea şi în numele lor au putut să pună în practică decizii uneori radicale. Papa Urban al doilea e cel care a organizat şi lansat prima cruciadă împotriva musulmanilor. Pe 18 noiembrie 1095, la Conciliul de la Clermont, în Franţa, el a chemat creştinii la luptă împotriva turcilor care atacaseră Anatolia. Decizia nu a fost atât un act de război, cât o mişcare diplomatică. Urban al doilea dorea să reunească biserica creştină de est, ortodoxă, şi de vest, catolică, după ce acestea se separaseră în 1054, când a avut loc “Marea Schismă”.

Recucerirea Ierusalimului din mâinile musulmanilor a fost un scop secundar, devenit mai târziu obiectivul principal al cruciaţilor. Cei care deveneau voluntari în cruciade erau asiguraţi că dacă luptă, păcatelor lor vor fi şterse, iar dacă mor în război, vor ajunge direct în Rai. Deşi Ierusalimul a fost cucerit, cele două biserici creştine nu s-au reunit nici până în ziua de azi.

O sută de ani mai târziu, papa Grigorie al IX-lea a scris o altă pagină controversată din istoria Bisericii Catolice, instaurând Inchiziţia papală. Devenit papă în 1227, prima decizie a fost să-l însărcineze pe inchizitorul Konrad von Marburg cu eliminarea ereticilor din Germania. Apoi l-a suspendat pe împăratul Sfântului Imperiu Roman, Frederick al doilea, pentru că amânase plecarea în cea de-a şasea cruciadă. Hotărât să lupte împotriva ereticilor, Grigorie a pus bazele Inchiziţiei papale, care centraliza controlul reprimării ereticilor. Cei vizaţi au fost la început membri ai sectei catarilor (în sudul Franţei) şi ai sectei waldensienilor (în nordul Italiei). Totuşi, Grigorie nu a autorizat oficial folosirea torturii ca pedeapsă sau metodă de interogatoriu. Victime ale Papei Grigorie al IX-lea au fost şi iudeii. Suveranul Pontif considera că această religie conţine citez “toate formele de rău şi de blasfemie posibile”.

Unul dintre cei mai controversaţi papi este cu siguranţă Pius al XII-lea. El a avut un pontificat foarte lung – 19 ani, care a inclus cele mai tulburi perioade din istoria modernă a lumii: al doilea război mondial, Holocaustul, abuzurile regimului sovietic şi Razboiul Rece. El considera că Vaticanul nu trebuie să condamne direct abuzurile comise de fascişti sau de nazişti, pentru a nu-i provoca mai rău. Ca reacţie la discriminările rasiale oficializate de regimul fascist al lui Benito Mussolini, el a numit în funcţii importante la Vatican mai mulţi evrei care fuseseră daţi afară din universităţi. În 1943, când naziştii au ocupat Roma, papa s-a declarat “apărătorul oraşului” şi a dat ordin bisericilor să-i adăpostească pe evrei şi pe politicienii antifascişti. La sfârşitul războiului, a avut mari rezerve faţă de tratatul de la Yalta. Pius se temea de influenţa prea mare pe care o va avea în estul Europei regimul sovietic al lui Stalin.

Împotriva URSS a luptat, tot cu arme diplomatice, un succesor al său, papa Ioan Paul al doilea. El s-a remarcat prin opoziţia vehementă faţă de orice regim totalitar şi pentru promovarea toleranţei între religii. În timpul mandatului său, care a durat 27 de ani, papa Ioan Paul al II-lea a avut două mari misiuni: apropierea de alte religii şi acţiunile diplomatice împotriva regimurile dictatoriale. Criticând dur apertheidul, el nu a vizitat Africa de Sud, deşi a mers în alte 10 ţări africane. În 1987, în timpul vizitei în Chile, nu a ezitat să-i ceară demisia dictatorului Augusto Pinochet. Un an mai târziu, acesta a organizat un referedum şi a fost înlăturat de la putere în 1990. La fel, în Haiti, papa a condamnat public abuzurile lui Jean Claude Duvalier, iar vizita lui a fost urmată de mişcări de protest care au dus la înlăturarea dictatorului. Cea mai cunoscută implicare politică a Papei Ioan Paul al II-lea este cu siguranţă sprijinul oferit mişcării anticomuniste din Polonia, Solidaritatea. Papa chiar a finanţat gruparea, acesta fiind, se pare, şi motivul pentru care URSS a încercat să-l asasineze.