Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


NATO în alertă pe fondul crizei din Ucraina

Alianţa Nord Atlantică este în stare de alertă după evenimentele din Ucraina. La fel sunt şi statele membre care au început deja o serie de exerciţii militare în zona Mării Negre şi au cerut, mai ales cele baltice, suport suplimentar de la NATO. Şi Statele Unite cred că Alianţa trebuie să se repoziţioneze. Un pas ar fi accelerarea aderării Republicii Moldova la NATO şi amplasarea de elemente antirachetă şi în Cehia, a declarat senatorul republican John McCain.

Statele Unite nu exclud ca în Congresul american să decidă  "accelerarea integrării Georgiei şi Republicii Moldova în NATO” ca răspuns la acţiunile Rusiei în regiunea ucraineană Crimeea, potrivitsenatorului John McCain, citat de postul Voice of America. De asemenea, McCain a propus instalarea unor elemente antirachetă NATO în Cehia şi Polonia după ce Statele Unite au renunţat în 2009 la planurile lor în acest sens.

Şi în România, președintele Traian Băsescu spune că ţara noastră e pregătită să se alăture demersurilor euro-atlantice în vederea restabilirii ordini de drept în Ucraina. "România atenționează că apariția unui nou conflict înghețat, localizat în Crimeea, după cele din Nagorno-Karabakh, Abhazia, Osetia de Sud și Transnistria, este de natură să accentueze instabilitatea regională", a avertizat șeful statului. Acesta a subliniat de altfel că acordarea statutului privind Planul de acțiune pentru aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO a fost susţinută şi e susţinută de România încă din aprilie 2008, cu ocazia Summitului de la București. "Am fost convins că mesajul pe care NATO l-ar transmite printr-o astfel de decizie ar fi avut un impact puternic asupra întregii regiuni. Ar fi încurajat o comunitate extinsă de valori și certitudinea că democrația și stabilitatea sunt protejate. Din păcate, nu toți membrii NATO au înțeles, la acea dată, că nu doar vecinii noștri au nevoie de o astfel de certitudine, ci întreaga comunitate transatlantică", a spus Băsescu.

În fine, preşedintele a mai spus că, dacă pentru România nu există riscul unui conflict cu Federaţia Rusă şi nici nu se ridică gradul de alertă, "asta nu însemnnă că evenimentele din Crimeea, dar şi cele din Transnistria, unde gradul de alertă, zilele trecute, a fost ridicat la grad maxim, pentru militarii ruşi » trebuie luate în derâdere. "A fost Georgia, este Ucraina, şi poate urma Republica Moldova, ceea ce ar fi pentru noi şi partenerii noştri, o uriaşă înfrângere. Nu am putut anticipa Georgia, ne-a prins nepregătiţi Ucraina, am fi ridicoli dacă s-ar întâmpla ceva şi legat de Republica Moldova şi am fi tot nepregătiţi sau surprinşi", a conchis Traian Băsescu.