Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Leonard Orban: Limba franceză pierde viteză în România. E păcat!

România trebuie să asigure obligativitatea învăţării a cel puţin două limbi străine la şcoală. O spune la RFI fostul comisar european pentru Multilingvism, Leonard Orban, cu ocazia Zilei Francofoniei. El remarcă faptul că franceza pierde din viteză în România.

Faptul că limba franceză pierde teren în instituţiile europene era inevitabil, consideră Leonard Orban: "E inevitabil şi odată cu lărgirea Uniunii Europene şi cu apariţia la nivelul Comisiei Europene a unor tineri din state membre, unde nu a existat deloc tradiţia de a vorbi limba franceză, e normal că s-a impus din ce în ce mai mult limba engleză. Dar eu pot să vă spun că din ce am văzut, cel puţin la nivelul CE, există un număr însemnat de tineri şi mai puţin tineri care vorbesc limba franceză. E adevărat că documentele nu sunt redactate în limba franceză, sunt din ce în ce mai puţine documente redactate în limba franceză, dar limba franceză e vorbită la un nivel extrem de extins".

"Ca să ne amuzăm un pic: documentele sunt în general redactate în limba engleză, dar de cele mai multe ori e nevoie de transmiterea acelor documente către englezi get-beget, pentru a fi re-redactate, pentru că e o engleză un pic diferită faţă de engleza de pe insulă", spune fostul comisar.

Orban precizează că "Franţa face eforturi consistente pentru promovarea limbii franceze nu numai la nivelul instituţiilor comunitare, dar în general în lume şi am apreciat aceste eforturi şi am văzut rezultate, rezultatele sunt pozitive. Vă spuneam că la început foarte mulţi tineri din Bulgaria, din Polonia, din Ungaria au intrat în Comisia Europeană, cunoscând în special limba engleză. Acum, practic, toată lumea vorbeşte limba franceză şi asta este şi datorită eforturilor făcute de autorităţile franceze pentru promovarea limbii franceze".

 

"România poate să sprijine în continuare promovarea limbilor străine"

 

Fostul comisar pentru Multilingvism spune că "în România, franceza pierde din viteză şi încerc un sentiment de dezamăgire, pentru că chiar avem capacitatea de a vorbi bine limba franceză şi suntem foarte apropiaţi din punct de vedere cultural. E păcat că pe undeva şi pentru că eforturile de susţinere din partea Franţei poate n-au mai fost la nivel atât de ridicat cât au fost în trecut, există o anumită pierdere de viteză, dar n-aş spune consistentă, deocamdată nu".

"România poate să sprijine în continuare promovarea limbilor străine. N-a fost deloc simplu să constat cât am fost comisar pentru Multilingvism că în momentul în care s-a discutat despre încărcarea excesivă cu număr de ore în şcoli de exemplu că printre victimele reducerilor de ore au fost limbile străine, limbi străine care totuşi ne conferă un atu nouă, românilor, pentru că spre deosebire de alte naţiuni, avem această facilitate de a vorbi mult mai uşor limbi străine. Deci trebuie continuate eforturile, asigurată obligativitatea învăţării a cel puţin două limbi străine pe parcursul sistemelor educaţionale", conchide Leonard Orban.

 
Leonard Orban, intervievat de Cosmin Ruscior, despre Ziua Francofoniei