Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


SUA îşi iau mâinile de pe controversata închisoare Bagram

sua-isi-iau-mainile-controversata-inchisoare-bagram.jpg

Închisoarea afgană din Bagram (Foto: Reuters)

SUA au predat autorităţilor afgane controlul asupra singurei închisori care mai era încă sub autoritate americană, de pe teritoriul afgan. Centrul de detenţie de la Bagram a fost un subiect tensionat pe agenda relaţiilor dintre cele două ţări.

Ceremonia în care s-a transferat controlul asupra penitenciarului Bagram a prilejuit şi schimbarea numelui acestei instituţii. Predarea a fost întârziată de mai multe ori, din cauza negocierilor americano-afgane în chestiunea prizonierilor acuzaţi de terorism internaţional. Schimbarea denumirii a fost o mişcare de imagine pentru administraţia de la Kabul, având în vedere numeroasele acuzaţii de tortură a prizonierilor la Bagram.

Pasul este considerat important pentru imaginea Guvernului local în faţa propriilor cetăţeni. Controlul asupra închisorii–adică asupra majorităţii prizonierilor–fusese deja predat în septembrie.

Disensiunile fuseseră cauzate de 50 de deţinuţi suspecţi de terorism, pe care americanii nu vroiau să-i predea. În cele din urmă, se pare că aceşti 50 de prizonieri nu vor fi eliberaţi fără acordul unei comisii de evaluare din partea SUA.

Trupele americane se vor retrage complet din Afganistan în 2014. Închisoarea Bagram a fost supranumită "Guantanamo din Afganistan".