
Politică
Criza politică din Italia se agravează
criza-politica-italia-se-agraveaza.jpg

Liderul coaliţiei de stânga, Pier Luigi Bersani, a depus armele. O alianţă cu dreapta lui Silvio Berlusconi ar fi fost imposibilă, pentru că fostul premier a pus o condiţie: să decidă el însuşi care va fi viitorul preşedinte al Italiei. Eventual, de ce nu, el însuşi, comentează Le Monde.
Cel care deţine atuurile în noua luptă politică, populistul Beppe Grillo a refuzat sistematic cooptarea în Guvern, insistând că doreşte să formeze singur Cabinetul. Acum, sarcina îi revine preşedintelui Giorgio Napolitano. El va avea vineri consultări cu cele patru alianţe care au obţinut cele mai bune rezultate la alegeri, relatează Reuters.
Giorgio Napolitano, în vârstă de 87 de ani şi al cărui mandat se termină de altfel la jumătatea lunii mai, a explicat că va sta personal de vorbă cu fiecare dintre liderii politici, pentru a vedea ce fel de opţiuni există, în aşa fel încât Italia să nu ajungă din nou la urne, la alegeri anticipate.
Cert este, insistă preşedintele Napolitano, că soluţia cea mai ineficientă ar fi un nou scrutin. Legea electorală, criticată de mai toţi politicienii, nu ar produce decât aceleaşi rezultate neconcludente.
Ce poate face preşedintele este să însărcineze cu formarea Guvernului o figură din afara lumii politice. Cu alte cuvinte, Italia să aibă un nou Executiv tehnocrat, după modelul celui al lui Mario Monti, care a condus după demisia lui Berlusconi. O altă soluţie ar fi un Cabinet de uniune, sprijinit de marile coaliţii.
Printre candidaţii posibili, Reuters spune că s-ar putea număra Fabrizio Saccomanni, directorul general al Băncii Italiei, şeful Curţii Constituţionale, Franco Gallo sau fostul premier, Giuliano Amato.
Criza politică prelungită produce însă temeri tot mai mari pe pieţele fianciare că Italia nu poate veni cu soluţii şi reforme pentru a stăvili criza economică. Există deja informaţii că agenţia de rating Moody's se pregăteşte să retrogradeze Italia, din cauza datoriei sale suverane şi a situaţiei politice.