Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Coreea de Nord, pe picior de război

coreea-nord-picior-razboi.jpg

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un (Foto: Reuters/KRT)

Creşte tensiunea în peninsula coreeană. Liderii stalinişti din nord au ordonat armatei să se pregătească să lanseze rachete înspre continentul american şi bazele SUA din Pacific, adică Guam şi Hawaii. Phenianul s-a arătat extrem de iritat de zborurile de antrenament ale unor bombardiere americane invizibile, B-2, în cursul exerciţiilor militare comune cu armata sud-coreeană.

Kim Jong-un a transmis ordinul de mobilizare încă din timpul nopţii trecute. Apelul liderului comunist nord-coreean este o reacţie la zborurile aparatelor B-2 ale armatei americane, aparate ce sunt invizibile pentru radare şi în plus pot transporta arme nucleare. "În caz de provocare a americanilor, avioanele nord-coreene vor fi nevoite să lovească fără milă continentul american, bazele militare americane din Pacific şi cele din Coreea de Sud", ar fi spus Kim, citat de agenţia oficială nord-coreeană.

Pentru a-şi "manifesta" sprijinul masiv faţă de această punere în gardă, zeci de mii de militari activi sau foşti combatanţi şi civili nord-coreeni au defilat în centrul Phenianului. Sub portretele celor trei Kim (Jong-un, tatăl său, Jong-il şi bunicul său, Ir-sen, întemeietorul dinastiei comuniste), mulţimea a jurat supunere în faţa actualului lider. Scandând "Să scoatem armele şi bombele pentru a-i face pe plac respectatului nostru Kim Jong-un", oamenii adunaţi în principalele pieţe au incitat armata nord-coreeană "să-i lovească fără milă pe imperialiştii americani".

 

Reacţii internaţionale

 

Delirul nord-coreean a provocat, fireşte, luări de poziţie în mai toate capitalele implicate. Începând cu Washington-ul, care s-a declarat "gata să facă faţă la orice eventualitate din partea Coreei de Nord". Chuck Hagel, secretarul american al Apărării, a spus că ţara sa "ia în serios provocările venite din nord şi le va răspunde pe măsură". Rusia, prin vocea ministrului său de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat asupra unor "acţiuni unilaterale ce riscă să provoace o pierdere a controlului în Coreea de Nord". Moscova cere tuturor ţărilor să "se abţină să-şi arate forţa militară şi să nu se folosească de situaţia actuală pentru a atinge scopuri geopolitice în regiune prin mijloace militare", o aluzie la zborurile americane şi exerciţiile comune cu sud-coreenii. Un expert rus citat de agenţia Interfax afirmă însă că "Phenianul îşi multiplică provocările, fără a avea mijloacele la dispoziţie pentru a atinge America". China, unul dintre puţinii aliaţi ai Coreei de Nord, a cerut "eforturi comune, pentru a reduce tensiunile din peninsula coreeană".

Reamintim că tensiunile în peninsula coreeană s-au înăsprit în ultimele săptămâni, Phenianul neacceptând ideea unor noi sancţiuni adoptate de ONU, în urma testului nuclear pe care l-a realizat la începutul lui februarie. Nu e pentru prima oară în această săptămână că Phenianul ameninţă SUA cu atacuri, dar "acţiunile foarte belicoase şi tonul provocator" s-au înăsprit, a recunoscut şeful Pentagonului.