Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Antonescu: Nu avem cum să fim de acord ca Laura Codruţa Kovesi să fie în fruntea DNA

"Nu suntem de acord cu o înţelegere politică făcută cu Traian Băsescu, prin care să se împartă poziţiile de procurori. Nu avem cum să fim de acord cu propunerea ca Laura Codruţa Kovesi să fie în fruntea DNA. Pentru prima dată de la înfiinţarea USL-ului, Victor Ponta nu ne-a consultat, ci ne-a anunţat. În această privinţă ne despărţim fundamental, dar asta nu înseamnă ruperea alianţei", declară co-preşedintele USL, Crin Antonescu.

Liderul PNL spune într-o conferinţă de presă că nu este de acord cu propunerea lui Victor Ponta ca Laura Codruţa Kovesi să conducă DNA: "Nu putem fi parte a unui troc politic, în care procurorii se împart şi preşedintele impune un om al său. Nu acesta a fost angajamentul nostru în faţa alegătorilor. Nu are cum să fie un compromis pentru România, premierul nu ne-a explicat ce câştigă România".

"Această decizie luată de premier în calitate de ministru interimar la Justiţie este o decizie pe care a luat-o şi asupra căreia pentru prima dată de la înfiinţarea USL nu ne-am consultat şi doar ne-a comunicat şi asupra căreia, tot pentru prima dată de la înfiinţarea USL, ne despărţim fundamental", afirmă Crin Antonescu, precizând însă că asta nu presupune ruperea USL.

Premierul Victor Ponta a propus-o oficial pe Laura Codruţa Kovesi în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Şeful Executivului a trimis o scrisoare Consiliului Superior al Magistraturii, în care face mai multe propuneri de procurori-şefi.

Premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, îl propune de asemenea pe Tiberiu Niţu ca procuror general.

Bogdan Licu este propus ca prim-adjunct al procurorului general, iar Codruţ Olaru, ca adjunct al procurorului general.

Pentru şefia DIICOT este propusă Alina Bica, ea urmând să o aibă ca adjunctă pe Elena Hosu.

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că procurorul general şi şeful DNA vor fi selectaţi în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiţiei. El a precizat că aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma discuţiei cu membrii secţiei de procurori a CSM.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat marţi că îi este "neclar" ce s-a întâmplat la CSM, la şedinţa la care a participat premierul Victor Ponta, că aşteaptă clarificări de la acesta, iar decizia în ceea ce priveşte persoana care va ocupa poziţia de ministru al Justiţiei va fi luată miercuri.

Informaţiile vehiculate iniţial privind o eventuală numire a Codruţei Kovesi la DNA au provocat iritarea preşedintelui liberal, Crin Antonescu.

 
Analistul politic, Cristian Pârvulescu