Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Frunda: Cearta publică din USL nu e de bun augur. Băsescu ar putea profita

Liderii PSD şi PNL ar fi trebuit să se închidă într-o cameră, să discute problemele şi să iasă cu un punct de vedere comun. Iată ce spune la RFI Gyorgy Frunda, consilier onorific al premierului Victor Ponta. Frunda se teme că preşedintele Traian Băsescu ar putea profita de pe urma acestor disensiuni şi "ar putea încerca formarea altor majorităţi parlamentare".

Gyorgy Frunda consideră că problemele din USL ar fi trebuit rezolvate în interiorul Uniunii Social Liberale: "Nu cred că este de bun augur această ceartă publică între liderii celor două partide politice, PSD şi PNL. Cred că ar fi fost în interesul USL-ului ca cei doi să se închidă într-o cameră, să discute problemele acestea şi să iasă cu un punct de vedere comun".

"Nu cred că e bine ceea ce s-a repetat în viaţa politică românească în ultimii 20 de ani, ca aceste certuri publice între lideri ai aceleiaşi uniuni sau aceluiaşi partid să fie făcute publice şi să nu fie rezolvate în familie, în spatele uşilor închise, pentru că acestea duc la o instabilitate politică, la anumite speculaţii, la trageri de sfori şi ştim bine că în asemenea situaţii, de exemplu, preşedintele republicii este un om care poate profita de aceste lucruri şi va încerca sau e posibil să încerce formarea altor majorităţi parlamentare", precizează consilierul premierului.

 

"Ministerul Justiţiei nu este proprietatea cuiva"

 

Pe de altă parte, Gyorgy Frunda spune că "Ministerul Justiţiei, care într-un stat de drept este unul dintre ministerele cele mai importante nu este proprietatea sau posesia cuiva, nici măcar politică. El trebuie să aibă la conducere un ministru, cum a fost de exemplu doamna Pivniceru, care cunoaşte sistemul foarte profund din interiorul său, care ştie să-şi proiecteze nişte scopuri care să îmbunătăţească viaţa justiţiei în România. Aici mă gândesc în principal la trecerea de la sistemul legilor pe care le avem la sistemul Codurilor, la republicarea în integritate a tuturor legilor României din ultimii 10-15 ani, pentru că în această perioadă, întotdeauna când o lege a fost modificată, s-a publicat în M.O. doar modificarea, nu legea în integritatea ei, or asta adus de multe ori la aplicări greşite, intenţionate sau neintenţionate, a legii, ceea ce este o sursă esenţială a corupţiei sau a deciziilor judecătoreşti proaste".

 
Gyorgy Frunda, intervievat de Cosmin Ruscior, despre scandalul din USL provocat de numirea Codruţei Kovesi la DNA