
Politică
80 de răniți în Egipt după violențe interconfesionale
Credincioşii au fost atacaţi cu pietre la ieşirea lor din catedrala aflată în cartierul central Abbassiya, provocând violenţe. Poliţia a intervenit apoi cu gaze lacrimogene în zona catedralei, simbol al comunităţii copte care reclamă de multă vreme discriminarea şi marginalizarea şi care a fost ţinta unor atacuri repetate. De asemenea, noi confruntări au izbucnit între musulmani şi creştini într-un oraş aflat la nord de Cairo, conform unui responsabil din cadrul poliţiei.
Președintele egiptean Mohamed Morsi a denunțat atacurile într-o convorbire telefonică purtată cu Papa Tawadros al II-lea, șeful Bisericii Creștine Copte. Acesta din urmă a făcut apel la calm. Papa Tawadros a fost instalat în funcție abia la sfârșitul lui noiembrie 2012. Și brațul politic al Frăției Musulmane a condamnat violențele într-o declarație postată pe Facebook. Partidul Libertate și Justiție a cerut ambelor comunități religioase să nu răspundă la provocări sistematice.
Minoritatea creștină coptă din Egipt acuză guvernul de la Cairo că nu reușește să o protejeze după căderea regimului Mubarak în 2011.