
Politică
G8 – un tur de orizont al principalelor dosare sensibile
f16.jpg

Miniştrii de externe ai grupului G8 reuniţi la Londra au o agendă încărcată: principalele subiecte sunt tensiunile din peninsula Coreeană dar şi Siria, ca să nu mai spunem că şi problema paradisurilor fiscale este una de primă urgenţă. De notat că la Londra au făcut deplasarea şi cîţiva lideri ai Coaliţiei naţionale siriene care cer sprijin umanitar şi armament.
Această reuniune este importantă în măsura în care Rusia s-ar putea apropia de unele poziţii ale occidentalilor legate de dosarele urgente ale momentului. Consensul s-ar putea structura însă mai ales în jurul problemei nord-coreene decît în privinţa Siriei. In legătură cu acest război civil care durează de doi ani paralizia rămîne totală în ciuda numeroaselor semnale de alarmă lansate. Parisul şi Londra se pronunţă din nou pentru ridicarea embargoului pe vînzările de arme în direcţia Siriei, astfel încît să poată fi sprijiniţi insurgenţii sirieni.
Ministrul de externe britanic William Hague a declarat că Siria riscă să devină cea mai mare catastrofă umanitară a acestui început de secol în absenţa unei mobilizări internaţionale. Pe întîi iunie Uniunea Europeană urmează să ia o nouă deciziei privinţa embargoului amintit mai sus. Ridicarea embargoului nu se va putea face însă decît cu acordul în unanimitate al celor 27 de membri ai Uniunii, ori nu toţi consideră că înarmarea rebelilor ar fi un lucru bun. Germania, de exemplu, se teme că armele ar putea fi preluate în special de islamişti, duşmanii cei mai fanatici ai Occidentului.
Statele Unite încearcă de multă vreme un fel de echilibristică imposibilă la acest capitol şi încearcă să imagineze un scenariu în urma căruia armele occidentale ar putea ajunge în mîniile cele bune, ale insurgenţilor... democraţi. Dat fiind însă haosul care domneşte în Siria această operaţiune riscă să fie extrem de dificilă, nimeni nu poate de fapt controla modul în care sunt dispersate armele odată ajunse pe teritoriul sirian.
Iar Al Qaida irakiană a recunoscut deschis că sprijină Frontul jihadis al-Nostra din Siria, cu scopul fondării unui stat islamist în această ţară după căderea regimului de la Damasc.
In cazul în care Uniunea Europeană decide să menţină totuşi embargoul pe arme, Londra şi Parisul s-ar putea distanţa de această poziţie şi lansa o iniţiativă comună separată. Această problemă a armelor urma să fie dezbătută în timpul zilei de William Hague, de ministrul de externe francez Lauren Fabius şi de omologul lor american John Kerry împreună cu înalţi responsabili ai Coaliţiei Naţionale Siriene prezenţi la Londra. Mai rămîne poziţia Rusiei care se opune oricărei intervenţii în războiul civil din Siria, dar de pe poziţia sprijinul acordat lui Bachar Al-Assad.
Ceva mai conciliantă se arată însă Rusia în privinţa dosarului nord-coreean. Moscova se declară dispusă să denunţe comportamentul provocator al Coreii de Nord, mai ales că pînă şi chinezii şi-au pierdut răbdarea cu ucenicul dictator de la Fenian.
De notat şi alte subiecte pe ordinea de zi a grupului G8: Birmania, ţară care se liberalizează dar pe fond de violenţe interetnice, Somalia, ţară fără stat care rămîne un focar de instabilitate şi piraterie, cyber-securitatea şi prevenirea violenţelor sexuale în zonele de război.
Cele opt ţări care formează grupulu G8, cele mai bogate din lume, ar trebui să se mobilizeze şi împotriva paradisului fiscale, iar Franţa dă acum un bun exemplu în acest sens. Probabil că această temă va fi însă abordată mai serios la viitoarea reuniune G8, pe 17 şi 18 iunie, în Irlanda de Nord.