
Politică
Climat tensionat în Venezuela, înaintea alegerilor prezidenţiale
climat-tensionat-venezuela-alegerilor-prezidentiale.jpg

Cu două zile înaintea alegerilor prezidenţiale din Venezuela, tensiunile dintre principalii candidaţi sunt cum nu se poate mai palpabile. Campania electorală oficială nu a durat decât zece zile. Zece zile în care Nicolas Maduro, desemnat de Hugo Chavez drept succesorul său şi Henrique Capriles, candidat al unei vaste coaliţii de Opoziţie, şi-au aruncat unul altuia vorbe grele, lansându-se în atacuri verbale de o violenţă rară.
Nicolas Maduro a acuzat Opoziţia că ar fi încurajat un atentat împotriva sa, precum şi acte de sabotaj la diverse instalaţii energetice, pentru a destabiliza ţara înaintea alegerilor prezidenţiale.
De partea sa, Henrique Capriles l-a calificat pe Maduro, între altele, drept "mincinos", pentru că ar fi ascuns adevărul asupra stării de sănătate a lui Hugo Chavez.
Marele absent: Hugo Chavez
Pentru prima dată în ultimii 14 ani, Hugo Chavez este absent de pe scena politică. Numele său e însă pe buzele tuturor. Nicolas Maduro se caracterizează singur ca fiind unicul garant al revoluţiei socialiste, după moartea lui Hugo Chavez. "Sunt gata să vă fiu preşedinte pentru următorii şase ani", le-a spus Maduro miilor de susţinători îmbrăcaţi în cămăşi roşii, la ultimul miting electoral, la Caracas.
Aflat la zece procente în spatele lui Maduro, dar în continuă creştere în sondaje, Henrique Capriles vrea o piaţă economică mai liberă, fără să renunţe însă la programele sociale din era Chavez. El şi-a concentrat de asemenea discursul din ultima zi pe problema violenţei: "Am fost supuşi în ultimii ani unor violenţe teribile", spune el. "Vă cer, pentru numele lui Dumnezeu, să votaţi duminică pentru înfrângerea violenţei!", a continuat candidatul Opoziţiei.
Cei doi principali candidaţi nu s-au dat în lături de la a se jigni unul pe altul. Nicolas Maduro a făcut unele insinuări faţă de orientarea sexuală a rivalului său, în timp ce acesta l-a comparat pe primul cu un animal fictiv, extrem de agresiv, care scuipă acid...
Alegătorii din Venezuela au putut auzi orice în această campanie electorală, mai puţin o confruntare de idei politice. Temele importante ale societăţii au fost ocolite în bună măsură: problema insecurităţii, majorarea salariului minim sau inflaţia galopantă.