Play
Ascultă RFI Romania
Play
Ascultă RFI France
Ascultaţi


Palestinieni : Israelul va trebui să suporte costurile eşecului negocierilor

abbas.jpg

Presedintele ANP, Mahmoud Abbas. Sursa foto : Reuters

Palestinienii nu exclud dizolvarea Autorității Palestiniene în cazul eșecului negocierilor de pace cu Israelul, a afirmat un oficial palestinian cu rang înalt, citat de France Presse. Astfel, s-ar trece în sarcina Israelului responsabilitatea administrării teritoriului palestiniean în calitate de putere ocupantă, a precizat oficialul amintit.

În ultimii ani, palestinienii au mai discutat despre dizolvarea Autorității, creată în urma Acordurilor de la Oslo pentru a administra zonele autonome ale Teritoriilor Palestiniene. Este însă pentru prima dată când această amenințare intervine în negocierile de pace israeliano-palestiniene demarate în iulie sub egida secretarului de stat american, John Kerry. În prezent, negocierile sunt complet blocate, iar inițiativa șefului diplomației de la Washington pare din ce în ce mai compromisă.

"Există opțiunea de a preda Națiunilor Unite cheile Autorității (Palestiniene) ca să aibă grijă de poporul palestinian și Statul Palestina, aflat sub ocupație, ori Israelul să își asume din nou întreaga responsabilitate a ocupației sale", a subliniat oficialul palestinian sub acoperirea anonimatului. O importantă reuniune a conducerii Organizației pentru Eliberarea Palestinei e prevăzută pentru sâmbătă și duminică la Ramallah cu scopul de a discuta despre procesul de pace și diversele opțiuni aflate pe masă în cazul eșecului inițiativei Kerry.