Direct Jurnale Direct Monde
Ascultaţi


Românii, văzuţi de un senator italian

romanii-vazuti-un-senator-italian.jpg

Ignazio Marino, senator al Partidului Democrat din Italia

În perioada 26-27 mai, în aproximativ 600 de localităţi din Italia vor avea loc alegeri administrative. Românii, în calitate de cetăţeni ai Uniunii Europene, pot vota la alegerile locale, dar pot şi candida la un post de consilier local. Ascultaţi un interviu cu Ignazio Marino, senator al Partidului Democrat, interviu realizat de corespondenta RFI şi RRA la Roma, Elena Postelnicu.

Românii demonstrează un slab interes faţă de procesele electorale, aceasta în contextul în care numai la Roma, unde sunt 80 de mii de români rezidenţi, s-au înscris pe listele electorale pentru a vota doar 1%. Potrivit legii în vigoare, pentru a participa la alegerile locale şi europene, cetăţenii comunitari trebuie să se înscrie pe listele electorale suplimentare.

În 2008, tot în capitala italiană, au votat doar 539 de români, în condițiile în care pentru alegerea unui consilier local sunt necesare câteva mii de voturi.

Se va vota în 17 regiuni din 20. Sunt aşteptaţi la vot aproximativ şapte milioane de electori, în 581 de localităţi, însă bătălia cea mai mare se dă în capitala italiană, unde dintre 19 candidaţi, patru se află între preferinţele cetățenilor: Gianni Alemanno, actualul primar, care candidează pentru al doilea mandat, 55 de ani, din partidul de dreapta Poporul Libertăţii a lui Silvio Berlusconi, Ignazio Marino, 58 de ani, medic chirurg, senator al Partidului Democrat, de centru-stânga, Marcello De Vito, 38 de ani, avocat, reprezentant al mişcării populiste 5 Stele şi independentul Alfio Marchini, 48 de ani, om de afaceri.

În contextul în care şi cetăţenii români au drept de vot şi chiar de a avea candidați, doar doi dintre politicienii italieni şi-au îndreptat privirea către cei 80 de mii de români din capitala italiană. Actualul primar, Gianni Alemanno şi un posibil câștigător al alegerilor, Ignazio Marino.

 

Ignazio Marino: Nu cred că trebuie să existe proiecte speciale pentru români, pentru egipteni, pentru cetăţenii din Canada sau pentru nord-americani. Eu cred că este necesar să existe un proiect, o viziune asupra orașului, care trebuie să fie o comunitate ce îi include pe toţi. Din acest motiv am şi vrut ca atât pe listele de la Primărie, cât şi pe cele de la sectoare să am cetățeni români, care prin contribuția lor, cu convingerile lor, prin cultura lor, cu educația lor ne vor ajuta să construim o capitală internaţională, o capitală de care vom fi mereu mândri.

 

Rep.: Cetăţenii români sunt importanţi pentru dezvoltarea economică a Romei?

I.M.: Cetăţenii români sunt extraordinari. Între prietenii mei cei mai buni este un chirurg român, care cred că e unul dintre cei mai buni chirurgi din lume. A lucrat alături de mine pentru 15 ani în Statele Unite ale Americii. Se numește Andrei Stiber. Este român. Am învățat de la el forţa şi capacitatea de a confrunta problemele pe care le întâmpină românii în lume. Cred că această putere, acestă inteligenţă, aceste calităţi pe care le au românii vor fi preţioase şi pentru oraşul nostru.

 

Rep.: În privința cetățenilor de etnie rromă, cum s-ar putea rezolva problema taberelor ilegale, tabere în care trăiesc şi multi cetățeni români?

I.M.: Eu despre taberele de nomazi mi-am format o idee exactă, pe care vreau să o rezum cu o mică povestire. În urmă cu câteva zile, intrând într-o rulotă în care trăiește o familie de nomazi de rit ortodox, care sărbătorea atunci Paştele cu pâine şi dulciuri tradiţionale, am cunoscut o fetiţă în vârstă de 15 ani. Se numește Rebeca, vorbește patru limbi, trăiește în acea rulotă, este în al doilea an la Şcoala de administrație hotelieră, iar când eu am întrebat-o ce vrea să facă atunci când va fi mare, ea mi-a răspuns că visează să devină directoarea unui mare hotel. Eu vreau ca Rebeca, la fel ca şi fiica mea, Stefania, să aibă în acest oraş un viitor, să poată amândouă să-şi realizeze visele.

 
Senatorul Ignazio Marino, intervievat de Elena Postelnicu